Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Milionarii din cutie

Publicat in Dilema Veche, miercuri 11 august 2010 ·

Iniţiative inedite, planuri de afaceri imbatabile, decizii la care absolut nimeni nu s-ar fi aşteptat, business-uri care cresc solid, sănătos într-o piaţă liberă, o altfel de abordare a mecanismelor care pun în mişcare maşinăria profitului, într-un cuvînt, tot ce gîndeşte, simte şi respiră capitalistul pursînge. Capitalistul român, fireşte! Asta ne-a fost misiunea jurnalistică (a mea şi a colegilor mei), încă de la primul număr al revistei Forbes în România. În căutarea „diamantului negru“ nu am pornit cu prejudecăţi, ci cu entuziasmul celor aproape 30 de ani, dintre care 20 trăiţi în… capitalism. Am încercat deci să-i „vînez“ pe cei care au respirat mai mult aerul de după ’89, pe cei care au pus umărul, mai mult intuitiv (forma fără fond nu avea cum să nu-şi fi spus cuvîntul şi în acest caz), nepervertiţi de stigmatul egalităţii impuse de comunism, la construirea unui nou sistem economic. Adică pe antreprenorii de 30-40 de ani.

Cumpără pe zvon şi vinde pe ştire

Din cei 500 de miliardari autohtoni, cei în cauză nu înseamnă nici măcar 15%, şi nici un român care să nu fie trecut de 40 de ani nu a reuşit să aibă, pînă acum, o avere mai mare de 120 de milioane de euro. În 2009, primii capitalişti pe lista celor mai bogaţi, care să se înscrie în intervalul de vîrstă rîvnit de căutările mele, au fost fraţii Robert şi Ionuţ Negoiţă. Cum au ajuns cei doi să prospere în imobiliare şi turism? Nu cu ample studii (fie ele şi de fezabilitate) sau prin strategii atent elaborate, ci, într-o bună primă fază (cea care le-a asigurat şi succesul, de altfel), prin ponturi cu o suficient de grea coloratură politică prin preajma Capitalei. Şi cu împrumuturi bancare. În rest, nu au avut decît să aplice un principiu atît de bine înrădăcinat mai ales printre investitorii români de pe pieţele de capital, şi anume „cumpără pe zvon şi vinde pe ştire“. Iar zvonuri (bune) au avut,

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 8 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 9 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Decizie pentru proprietarii de mașini pe benzină și motorină. Se taxează în plus de la 1 ianuarie 2025

Capital acum o ora
Șoferii din România care au mașini tradiționale, adică cele pe benzină sau diesel, au parte de vești proaste. De la 1 ianuarie 2025, acești carburanți vor fi mai scumpi. Cât va costa litrul?

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 5 ore
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Casa Albă: Trupele nord-coreene suferă pierderi masive pe frontul din Ucraina

News.ro acum o ora
Forţele nord-coreene se confruntă cu pierderi masive pe frontul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, numai în ultima săptămână o mie de soldaţi fiind ucişi sau răniţi în regiunea Kursk din Rusia, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Casei Albe

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 12 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 14 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Fratele premierului britanic Keir Starmer a murit în a doua zi de Crăciun, la 60 de ani

News.ro acum 13 ore
Premierul britanic Keir Starmer i-a adus vineri un omagiu fratelui său mai mic Nick, care a murit în a doua zi de Crăciun, la vârsta de 60 de ani, în urma unui cancer, relatează Sky News. „Cu mare tristeţe că anunţăm decesul lui Nick Starmer. Nick,

"Bătaie de joc pe banii românilor şi o mafie tolerată de Grindeanu". Atac dur al unui fost ministru al Transporturilor la scumpirea biletelor anunțată de Metrorex

Ziare.com acum 12 ore
Scumpirea biletelor anunţată de Metrorex este criticată dur de fostul ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă. Acesta spune că decizia șefilor de la metrou este ”o bătaie de joc pe banii tuturor românilor şi o mafie tolerată de Grin

Rusia a condamnat un cetățean american la 15 ani de închisoare. FSB l-a acuzat că ar fi divulgat secrete biotehnologice

Adevarul acum 11 ore
Americanul Eugene Spector trebuie să petreacă 15 ani în închisoare, după ce un tribunal din Moscova l-a condamnat pentru spionaj într-un proces cu uşile închise. Bărbatul a fost găsit vinovat de transmiterea de secrete biotehnologice către Statele U

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

0°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°