Şase bărbaţi din Jibou au fost prinşi de poliţştii de la Transporturi Feroviare în timp ce încercau să fure cabluri de la vagoanele CFR. Bărbaţii riscă acum să stea după gratii cel puţin un an.
„În scopul prevenirii şi combaterii furturilor de componente de la vagoanele de călători, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi, în cooperare cu jandarmii sălăjeni au organizat acţiuni, în perioada 22 iulie – 8 august, ocazie cu care au prins 6 persoane, suspecte în comiterea de furturi”, ne-a decalarat Nadia Şerban, purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj.
Astfel, s-au întocmit 3 dosare penale, în care sunt cercetaţi K. Zoltan de 37 ani, S. Marin de 37 ani, K. Cristian de 31 ani, G. Brăduţ de 20 ani, H. Viorel de 16 ani şi K. Sergiu de 16 ani, toţi din Jibou, care au fost surprinşi în timp ce sustrăgeau cabluri de cupru şi acumulatori, de la vagoanele de clasă aflate în Staţia CF Jibou.
„În cauză, poliţiştii fac cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt calificat şi pătrundere în zona de siguranţă a căii ferate, iar autorii riscă cel puţin un an de închisoare”, a mai precizat sursa menţionată anterior.
Furturile din Gara Jibou par să devină o obişnuinţă după ce la începutul lunii iunie au fost arestaţi chiar lucrători de la CFR şi poliţişti TF, 11 dintre ei fiind puşi sub acuzare pentru furt de motorină.