Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lacrimi amare pentru Cici

Publicat in Buna ziua Fagaras, miercuri 11 august 2010 ·

Lacrimi, tristeţe şi suflete sfâşiate de durere. E ultimul episod din filmul de groază petrecut la Făgăraş. Marţi,10 august,0 Cici, fata ucisă cu bestialitate de un recidivist, şi-a luat rămas bun de la cei dragi. Slujba de înmormântare a fost oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, P S Andrei Făgărăşeanul.

O zi. Doar atât timp au avut familia, prietenii şi cunoscuţii să îi vegheze somnul veşnic. Ziua de marţi a adus şi finalul călătoriei lui Cici prin viaţă. Sute de persoane s-au înghesuit la capela Catedralei Ortodoxe din Făgăraş pentru a participa la slujba de înmormântare şi a fi alături de familia îndurerată.

Crima de la Făgăraş a şocat întreg oraşul. De aceea, pe lângă rude şi prieteni, zeci de necunoscuţi, impresionaţi de drama familiei, au ţinut să o conducă pe ultimul drum pe Lucica. „Nu o cunoşteam pe tânără, dar m-a cutremurat ceea ce i s-a întâmplat pentru că şi eu am copii“, „Este dureros să pierzi un copil, dar este şi mai dureros să îl pierzi în asemenea condiţii“, „Criminalul ar trebui să nu mai vadă lumina zilei şi ar trebui chinuit aşa cum a chinuit-o el pe această fetiţă“, „Acest om nu merită să stea închis în puşcărie bine mersi pe banii noştri. Ar trebui chinuit până la sfârşitul zilelor“, ne-au spus mai mulţi oameni, participanţi la ceremonia funerară.

Înainte ca trupul neînsufleţit să fie depus în cimitirul vechi din Făgăraş, cortegiul s-a oprit câteva clipe în faţa clădirii Colegiului Naţional „Radu Negru“liceului, acolo unde tânăra şi-a trăit cei mai frumoşi ani ai adolescenţei şi unde a legat cele mai strânse prietenii. Pe ultimul drum au condus-o foştii colegi, dar şi cei de la Facultatea de Stomatologie, care au purtat tricouri negre imprimate cu poza ei pe spate.

Momentul cel mai încărcat de durere a fost cel în care sicriul cu corpul tinerei

Articolul in Buna ziua Fagaras >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Protocolul coaliției PSD-PNL-USR-UDMR-Minorități Aderarea la OCDE, reforma pensiilor speciale și combaterea risipei bugetare, printre priorități

Ziua Constanta acum o ora
Azi, 23 iunie, liderii PSD, PNL, USR, UDMR și grupul minorităților naționale au semnat acordul politic al coaliției de guvernare. Acordul cuprinde și rotația ocupării funcției de prim-ministru. Cele patru partide și-au stabilit, sâmbătă și duminică,

Mihai Leu a fost internat din nou » Fostul mare campion la box este în stare foarte gravă

Gazeta Sporturilor acum 11 minute
Mihai Leu (56 de ani), fostul mare campion de box al României și pilot de raliuri, a ajuns aseară în stare foarte gravă la Spitalul Fundeni din Capitală.

VIDEO Cum se rezolvă subiectele la Română Evaluarea Națională 2025. Urmărește explicațiile

HotNews acum 10 minute
Profesoara de Limba Română Cristina Tunegaru, de la Școala nr. 75, din București, a publicat rezolvarea subiectelor de la Evaluarea Națională 2025, proba la Limba și literatura Română. În videoclipul disponibil pe YouTube, aceasta explică, pas cu pa

VIDEO PSD îl susține pentru funcția de judecător CCR pe Mihai Busuioc. Ca secretar general al Guvernului, pe Radu Oprea

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Permanent Național al PSD a decis luni, 23 iunie, să îl susțină pentru funcția de judecător la Curtea Constituțională pe Mihai Busuioc, iar pentru funcția de secretar general al Guvernului pe Radu Oprea. 'Am avut un Birou Permanent pentru a s

Ion Iliescu rămâne internat la ATI. Cele mai noi informații despre starea de sănătate a fostului președinte

HotNews acum 2 ore
Ion Iliescu este conştient, dar are în continuare nevoie de „asistare minimă respiratorie”, a anunţat luni Spitalul „Agrippa Ionescu”, unde fostul preşedinte este internat din 9 iunie. Iliescu este internat la Secția ATI. „Pacientul este conștient,

145 de persoane atacate cu seringi la un mare festival de muzică din FRANȚA. Poliția din Hexagon a efectuat 12 arestări

Gandul acum 34 minute
Poliția franceză a arestat 12 suspecți după ce 145 de oameni au raportat că au fost înțepați cu ace în timpul festivalului anual Fête de la Musique, de sâmbătă seara, 21 iunie. Milioane de francezi au ieșit în stradă pentru evenimentul de muzică str

Degajare de fum la un tren pe ruta București Nord – Aeroport Henri Coandă. Circulația a trei trenuri, temporar afectată

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 23 iunie 2025, CFR Călători a anunțat că, după coborârea pasagerilor, un automotor pe ruta București Nord – Aeroport Henri Coandă a înregistrat o defectare tehnică cu degajare de fum, fără a pune în pericol siguranța călătorilor, iar circula

Guvernul schimbă regulile pentru pensiile speciale. Vârsta de pensionare crește la 65 de ani (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum o ora
Noua administrație vine cu schimbări importante în sistemul pensiilor speciale. Cea mai notabilă măsură este creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani pentru magistrați, aliniindu-i astfel cu restul angajaților din sistemul public. Totodată, guve

Cutremur luni dimineața în România

HotNews acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, luni dimineața, la ora 4:42, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adânci

Guvern pe repede înainte. Ilie Bolojan: După prânz începe audierea miniștrilor și după-amiaza urmează VOTUL în Parlament

Gandul acum o ora
După prânz va începe audierea miniștrilor, iar în cursul după-amiezii va avea loc votul în Parlament, a anunțat luni Ilie Bolojan, după semnarea acordului politic pentru formarea coaliției de guvernare. Ilie Bolojan, desemnat premier, a spus că acor

Vremea

București
acum

30°
lun.

16°/32°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

24°/37°
Iasi
acum

23°
lun.

16°/26°
mar.

17°/29°
mie.

17°/32°
joi

19°/29°
Constanta
acum

30°
lun.

17°/30°
mar.

20°/28°
mie.

22°/28°
joi

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

29°
lun.

14°/31°
mar.

16°/28°
mie.

18°/31°
joi

21°/31°
Timisoara
acum

29°
lun.

13°/33°
mar.

17°/33°
mie.

20°/37°
joi

23°/39°