Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CSV are un nou antrenor

Publicat in Romania Libera, miercuri 11 august 2010 ·

Reprezentanta Constanţei în Divizia A1 la volei feminin, CS Volei 2004 Tomis, nu mai vrea să rateze titlul anul acesta. După ce „a scăpat" de CSU Metal Galaţi, echipă ce s-a desfiinţat după ce a câştigat 4 titluri consecutive, echipa de pe litoral a început ofensiva pe piaţa transferurilor şi cel mai important dintre acestea a fost efectuat pentru banca tehnică.

Gruparea de la malul mării l-a adus în postura de antrenor principal pe selecţionerul naţionalei României, Darko Zakoc. Preşedintele clubului de pe litoral, Cristian Zgabercea, a confirmat faptul că tehnicianul sârb a semnat cu formaţia constănţeană. Reunirea lotului sub comanda noului antrenor principal va avea loc duminică, 15 august, atunci când vor sosi la echipă toate achiziţiile din această vară. CSV va debuta în noul sezon la începutul lunii octombrie şi participă pentru al doilea an consecutiv în Cupa CEV.

Reprezentanta Constanţei în Divizia A1 la volei feminin, CS Volei 2004 Tomis, nu mai vrea să rateze titlul anul acesta. După ce „a scăpat" de CSU Metal Galaţi, echipă ce s-a desfiinţat după ce a câştigat 4 titluri consecutive, echipa de pe litoral a început ofensiva pe piaţa transferurilor şi cel mai important dintre acestea a fost efectuat pentru banca tehnică.

Gruparea de la malul mării l-a adus în postura de antrenor principal pe selecţionerul naţionalei României, Darko Zakoc. Preşedintele clubului de pe litoral, Cristian Zgabercea, a confirmat faptul că tehnicianul sârb a semnat cu formaţia constănţeană. Reunirea lotului sub comanda noului antrenor principal va avea loc duminică, 15 august, atunci când vor sosi la echipă toate achiziţiile din această vară. CSV va debuta în noul sezon la începutul lunii octombrie şi participă pentru al doilea an consecutiv în Cupa CEV.

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Kelemen Hunor: Eu aş creşte TVA-ul, două puncte procentuale / Aş lăsa cota unică 10%, 16% la dividende şi profit

Mediafax acum o ora
Întrebat despre discuţiile dintre partide din ultimele zile şi care variante vor rămâne, Kelemen Hunor a spus: „Eu pot să vă spun ce cred eu, nu ce cred alţii, fiindcă mai suntem în discuţii în aceste zile. Eu aş lăsa impozitul cota unică 10%, 16% d

Caz tragic în București! O fetiță de doar doi ani a murit, după ce a căzut de la etajul unui bloc

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi, 16 iunie 2025, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție – Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – au fost sesizați cu privire la un incident petrecut la o adresă din Sectorul 1, unde un copil ar fi căzut de la un etaj superior

FOTO. Incendiu cu degajări mari de fum la o hală din Galați! A fost emis mesaj RO-Alert

Ziua Constanta acum o ora
În această seară, 16 iunie 2025, ISU Galati a fost alertat prin Dispeceratul 112 despre un incendiu cu degajări mari de fum în zona depozitelor din M39, Galați. Intervin in aceste momente Detasamentul de pompieri Galați și Secția de pompieri Galați

Video Benjamin Netanyahu a anunțat cine ar trebui să moară pentru „a se pune capăt conflictului” dintre Israel și Iran

Adevarul acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu afirmă că o ucidere a liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, „ar pune capăt conflictului”.

Campionatul European U19. România a pierdut în fața Spaniei, campioana en-titre

Mediafax acum o ora
Spania, care este campioana en-titre, s-a impus cu 3-1. Scorul a fost deschis de spanioli în minutul 3 prin Cordero. Luca Szimionaș a egalat în minutul 49, dar spaniolii Jon Martin și Alejandro Monserrate au marcat în minutele 67 și 72. În urma aces

Scandalul primelor necuvenite de la Romsilva. Ministrul Mediului anunță reorganizarea Regiei

HotNews acum 4 ore
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, anunţă că ultimele verificări ale Curţii de Conturi la Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva au scos la iveală „abateri semnificative şi generalizate”. Astfel, precizează ministrul, este vorba atât de gestionarea

Airbus primește o comandă istorică de la compania naţională poloneză LOT, pentru 40 de avioane A220 / Apropiere strategică între Franţa şi Polonia

HotNews acum 14 minute
Producătorul european de avioane Airbus a obţinut luni o comandă majoră din partea companiei aeriene poloneze LOT, pentru 40 de aeronave A220, marcând cea mai mare investiţie din istoria transportatorului naţional şi semnalând o apropiere strategică

Meta introduce publicitate pe WhatsApp. Cum se va schimba configurația aplicației

HotNews acum 5 ore
Platforma de mesagerie WhatsApp, aparţinând Meta, a anunţat luni introducerea în perioada următoare a unor noi spaţii publicitare, o schimbare importantă pentru această aplicaţie care până în prezent nu a fost afectată de publicitate, transmite AFP,

Ion Iliescu a suferit o intervenție chirurgicală sub anestezie generală. Ultimele date despre starea de sănătate a fostului președinte

HotNews acum 12 ore
Ion Iliescu a beneficiat luni dimineață de o procedură endobronșică ce are ca scop menținerea permeabilității căilor respiratorii superioare, anunță Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” într-un buletin medical. Operația s-a desfășu

Al Pacino, primul star de la Hoolywood primit în audienţă de Papa Leon al XIV-lea

Adevarul acum 3 ore
Al Pacino a devenit primul star de la Hollywood primit în audiență de Papa Leon al XIV-lea, într-o întâlnire simbolică desfășurată la Vatican, unde s-a discutat despre valori comune precum familia, compasiunea și moștenirea culturală.

Vremea

București
acum

23°
lun.

16°/30°
mar.

17°/33°
mie.

19°/29°
joi

21°/32°
Iasi
acum

20°
lun.

15°/29°
mar.

17°/27°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°
Constanta
acum

19°
lun.

17°/28°
mar.

18°/28°
mie.

20°/25°
joi

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

12°/29°
mar.

14°/28°
mie.

13°/25°
joi

16°/27°
Timisoara
acum

22°
lun.

14°/32°
mar.

11°/29°
mie.

16°/31°
joi

18°/33°