Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A doua sesiune de BAC, pe ultima sută de metri

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 11 august 2010 ·

Foto:

Viorel Socol, inspector şcolar adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş

În mai puţin de două săptămâni se va da startul celei de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat din acest an. La nivelul judeţului Mureş vor fi constituite trei centre de examinare: două în Târgu-Mureş la Colegiul Agricol „Traian Săvulescu” şi la Grupul Şcolar „Gheorghe Şincai” şi o subcomisie în Reghin la Grupul Şcolar „Ioan Bojor”. La „examenul maturităţii” sunt aşteptaţi aproximativ 1500 de candidaţi. La această sesiune vor putea participa absolvenţi de liceu din 2010, dar şi cei din promoţiile anterioare, care nu au reuşit să treacă de una sau mai multe din probele examenului în prima sesiune. Tot acum îşi pot încerca norocul din nou şi cei care, în prima sesiune, au riscat să copieze şi au fost daţi afară din sală. Aceştia sunt nevoiţi să reia toate materiile. Nu în ultimul rând, vor putea participa la examen şi cei care abia au susţinut corigenţele sau care, la sfârşitul anului şcolar 2009 – 2010 aveau situaţia neîncheiată. „Dintre cei aproximativ 1500 de candidaţi de la nivelul judeţului Mureş, un număr mare au de susţinut doar una sau două probe”, a declarat Viorel Socol, inspector şcolar adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş.

Calendarul episodului II de BAC

Pe 23 – 24 august este programată susţinerea competenţei orale la limba şi literatura română, urmând ca pe 24 – 25 august să fie rândul competenţei lingvistice, adică susţinerea probei la o limbă modernă. Competenţele digitale se vor da pe 26 – 27 august. De la data de 30 august se va da startul probelor scrise, începând cu limba şi literatura română şi continuând, pe 1 septembrie, cu proba obligatorie de profil. Astfel, cei care au absolvit un profil uman, vor da proba obligatorie din istorie, iar cei care au absolvit un profil real, vor da proba obligatorie din matematică. A do

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 57 minute
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 3 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Bijuterii în sumă de 2,5 milioane lei,confiscate şi amenzi de 35.000 lei, în urma unor controale ANPC la comercianţi de bijuterii

G4Media acum 53 minute
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au derulat, în perioada 14-15 martie, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, o serie de acţiuni de control la operatorii economici care active

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 38 minute
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Șeful Telegram, Pavel Durov, a plecat din Franța pentru „câteva săptămâni” în Dubai

HotNews acum o ora
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, vizat de o anchetă la Paris pentru complicitate la activități infracționale, a părăsit Franța sâmbătă cu permisiunea autorităților, a aflat AFP din trei surse apropiate cazului, relatează Agerpres. În urmă cu câteva

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum o ora
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 3 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

SUA au lansat o acţiune militară împotriva grupării rebele houthi din Yemen

G4Media acum o ora
Statele Unite au întreprins o „acţiune militară decisivă şi puternică” împotriva grupării rebele houthi din Yemen, a anunţat sâmbătă preşedintele Donald Trump pe reţeaua sa Truth Social, transmite Agerpres. „Astăzi, am ordonat armatei Statelor Unite

Macron dezvăluie planul pentru o forță de menținere a păcii în Ucraina, cu „mii de soldați”, fără permisiunea Rusiei

HotNews acum o ora
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din „câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE, citată de Agerpres. Într-u

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 7 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

6°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/12°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°