Casa de modă Marc Jacobs se pregăteşte să devină prima din lume care va produce o linie vestimentară pentru femeile plinuţe, colecţia urmând să includă haine XXL, cu mărimi mai mari de 42.
Creatorul vestimentar Marc Jacobs, şeful casei de modă care îi poartă numele, vrea să vadă care este nivelul cererii de haine pret-a-porter şi haute couture în rândul femeilor plinuţe - o categorie de cliente care încă este lăsată deoparte de designerii celor mai importante case de modă. Cu toate că încă nu a fost remis un comunicat oficial în acest sens, Robert Duffy, preşedintele de la Marc Jacobs, a anunţat această intenţie pe Twitter, confirmând că negocierile pe care compania le poartă pentru crearea de haine XXL sunt în plină desfăşurare. Duffy a precizat că o astfel de linie vestimentară va fi disponibilă cel mai devreme peste un an. „Suntem în discuţii, vorbim despre măsuri mari“, a scris Robert Duffy pe Twitter, precizând că nu îi place etichetarea „XXL“ şi că preferă să spună că Marc Jacobs va crea haine mai mari pentru femei voluptuoase. Toate acestea s-au petrecut la doar o săptămână după ce magazinul de lux Saks Fifth Avenue a anunţat că îşi va completa oferta de haine şi accesorii din filiala din New York cu mai multe articole pentru femeile care intră în categoria măsurilor XXL.
Păreri negative despre concept
Cu toate că apariţia pe coperta revistelor de modă a fotomodelelor XXL a fost bine primită de publicul din întreaga lume, designerii renumiţi nu le-au apreciat. Nici măcar nu s-au mobilizat să facă schimbări în acest sens în colecţiile lor, motiv pentru care case de modă celebre, precum Erdem şi Chloé, nu produc obiecte vestimentare care „depăşesc“ mărimea 42. Se poate spune chiar că, deocamdată, atitudinea pe care cei implicaţi în lumea modei o au faţă de dimensiunile mari de haine este negativă. De exemplu, anul trecut, c