Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Valoarea pagubelor de la inundatii se ridica 868 milioane de euro. Romania ar putea primi 24,5 milioane de euro de la UE

Publicat in HotNews, miercuri 11 august 2010 ·

Inundatiile din aceasta vara au provocat pagube de 868 milioane de euro a declarat premierul Emil Boc. In aceste conditii, Guvernul va solicita Comisiei Europene un ajutor financiar din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene. Insa, Romania nu are sanse sa primeasca cele 75 milioane euro estimate initial, ci doar 24,5 milioane euro, a declarat ministrul Administratiei si Internelor, Vasile Blaga.

Acesta a explicat ca Uniunea Europeana are o suma fixa din care se acorda ajutoare pentru statele aflate in impas, care se ridica un milliard euro. Sumele se impart in functie de problemele tuturor statelor europene. In acest an, alte state, precum Polonia si Franta, au suferit pagube mult mai mari, chiar inaintea Romaniei. Astfel, cele mai mari sume se vor indrepta catre aceste tari, iar Romania nu va mai putea primi cele 75 de milioane de euro. "Comisia Europeana a stabilit pentru Romania un prag al pagubelor de 787 milioane euro pentru care se plateste 2,5% din aceasta suma. Pentru pagubele ce depasesc aceasta suma, se acorda 6%, astfel incat noi am estimat ca vom primi de la UE 24,5 milioane euro", a precizat Blaga.

Costurile estimate ale pagubelor sunt: Infrastructura nationala - aproximativ 650 de milioane de lei, Case avariate - 127 de milioane de lei, distrugeri in agricultura - 521 milioane de lei, iar in domeniile educatiei, sanatatii si culturii - 12 milioane de lei.

Vasile Blaga a precizat ca, din centralizarea datelor, rezulta ca iesirea apelor din albiile naturale au determinat distrugerea a 443 de kilometri de lucrari de aparari de mal, erodarea a 240 de kilometri de diguri si afectarea a 35 de baraje.

De asemenea, capacitatea functionala a infrastructurii rutiere a fost diminuata considerabil pe 5.258 de kilometri (din care 132 de kilometri de drumuri nationale, 1.036 de drumuri judetene, 3.179 de drumuri comunale si 9

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO.Doliu în lumea muzicii Artistul american D’Angelo a murit la doar 51 de ani

Ziua Constanta acum 30 minute
Cunoscutul artist american D’Angelo, unul dintre cei mai influenți muzicieni de soul ai generației sale, a murit la vârsta de 51 de ani, potrivit informațiilor confirmate de surse apropiate familiei pentru TMZ, scrie Daily Mail. Câștigător a patru p

„Guvernare fără PSD nu se poate”. Olguța pune presiune pe Bolojan: „Ne retragem din Coaliție dacă propunerile noastre nu trec”

Adevarul acum 34 minute
Vicepreşedintele PSD Lia Olguţa Vasilescu, primar al municipiului Craiova, a amenințat cu retragerea PSD de la guvernare dacă proiectele partidului nu vor fi acceptate la nivelul coaliției.

Bogdan Ivan, criticat pentru declaraţia că avem cea mai scumpă energie din Europa: Cifrele vorbesc de la sine / Nu este o exagerare, ci o realitate confirmată de date oficiale / Este de datoria noastră să recunoaştem problema şi să acţionăm

News.ro acum 40 minute
Ministrul Energiei, Bogdan Iva, criticat după declaraţia sa potrivit căreia avem cea mai scumpă energie din Europa, raportat la puterea de cumpărare, a afirmat, marţi seară, că ”cifrele vorbesc de la sine”. Prezentând date din surse oficiale, minist

CSO Voluntari, încă o victorie convingătoare în European North Basketball League » Care e programul ilfovenilor

Gazeta Sporturilor acum 43 minute
CSO Voluntari și-a continuat parcursul imaculat în European North Basketball League, competiție pe care a câștigat-o sezonul trecut, și s-a impus cu 92-72 în fața lui Alkar Sinj, o formație din Croația. CSO Voluntari a ajuns la un bilanț de 2-0 în g

Moment de respiro în criza din Franţa? Premierul Lecornu suspendă reforma pensiilor până după alegerile prezidenţiale din 2027. Socialiştii renunţă pentru moment la moţiunea de cenzură

News.ro acum o ora
Premierul francez Sébastien Lecornu pare să fi reuşit să evite pentru moment „criza regimului Macron”. Prim-ministrul a anunţat marţi în faţa Adunării Naţionale suspendarea reformei pensiilor, simbol al preşedinţiei Macron, obţinând clemenţa, cel pu

Comisia Europeană vrea extinderea „zidului anti-drone” pentru a proteja întregul continent. Statele din sud şi vest s-au plâns că proiectul ignoră amenințările din regiunile lor

HotNews acum 4 ore
Comisia Europeană a propus extinderea iniţiativei ce prevede așa-numitul „zid anti-drone” pe flancul estic al Europei pentru a proteja întregul continent, după ce unele regiuni s-au declarat excluse, au declarat marţi pentru Reuters doi oficiali ai

Românii pot beneficia de consultații și analize gratuite, indiferent dacă sunt sau nu asigurați. Ce servicii pot primi de la medicul de familie

Adevarul acum 50 minute
Ministerul Sănătății încurajează toți românii, fie că sunt sau nu asigurați medical, să meargă periodic la medicul de familie pentru consultații și analize gratuite. „Fii prevăzător și încrezător mergi la medicul tău de familie pentru a-ți verifica

O polițistă din Timiș, premiată de Ministrul de Interne după ce a salvat viața unei femei

Press Alert acum o ora
O polițistă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Timiș a fost premiată astăzi la București de către ministrul Afacerilor Interne, fiind recompensată pentru curajul și devotamentul de care a dat dovadă într-o misiune. Este vorba despr

Unul dintre bărbaţii căutaţi pentru furtul a aproape 10 milioane de lei dintr-un oficiu poştal din Timişoara, prins în Italia, unde se ascundea într-un apartament

HotNews acum 4 ore
Unul dintre bărbaţii suspectaţi că au furat aproape 10 milioane de lei din sediul unui oficiu poştal din Timişoara a fost prins în Italia. Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, are pe numele său un mandat de arestare preventivă, emis în lipsă. El se asc

Un adolescent din Arad a fost trimis în judecată după ce a lovit un băiat de 12 ani care ulterior a murit

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un adolescent de 16 ani a fost trimis în judecată, după ce a lovit un băiat de 12 ani, iar victima a murit în spital două săptămâni mai târziu, a informat, marţi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ara

Vremea

București
acum

13°
mar.

9°/16°
mie.

11°/13°
joi

10°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

mar.

6°/13°
mie.

2°/13°
joi

9°/15°
vin.

6°/17°
Constanta
acum

12°
mar.

9°/14°
mie.

11°/16°
joi

12°/14°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

mar.

5°/13°
mie.

6°/13°
joi

5°/13°
vin.

6°/15°
Timisoara
acum

10°
mar.

9°/16°
mie.

8°/15°
joi

7°/17°
vin.

9°/16°