Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un senator PSD vrea un CNA pentru înjurăturile din online. Pro sau contra?

Publicat in Vox Publica, miercuri 11 august 2010 ·

Gheorghe Funar şi Ioan Ghişe au iniţiat un proiect de lege care prevedea ca ponderea ştirilor pozitive să fei egală cu ponderea ştirlor negative, dar iniţiativa lor a picat la Curtea Constituţională.

Un proiect asemănător, cu dedicaţie specială pentru mediul online, vine de la senatoarea social-democrată, Lia Olguţa Vasilescu (caricatură catavencu.ro). Fosta membră PRM, devenită mai cunoscută după un proces de calomnie (sic!) cu Elena Udrea, vrea să iniţieze un proiect de lege prin care să interzică înjurăturile comentatorilor de pe site-urile agenţiilor de ştiri, televiziunilor şi ziarelor, blogurilor.

Senatorul PSD ar vrea să pună această moderare în sarcina CNA, însă unul dintre membrii instituţiei, jurnalistul Christian Mititelu, nu atacaă iniţiativa, dar spune cănu există personal suficient pentru o astfel de monitorizare.

Analistul media Iulian Comănescu critică ideea senatoarei PSD Olguţa Vasilescu de a reglementa prin lege internetul, declarând că “o structură care să monitorizeze toate comentariile de pe tot internetul românesc n-ar putea fi făcută să funcţioneze nici măcar de Goebbels sau Jdanov”.

Varujan Pambuccian vrea autoreglementare: “Sunt de acord aşadar să existe o lege care să dea putere asociaţilor de isp-işti, de bloggeri, de furnizori de content, să poată să facă autoreglementare, să le dea puterea de a sancţiona pe cei care au acceptat regulile, dar nu le respectă mai apoi. Libertatea reprezintă posibilitatea de a face orice, atâta vreme cât nu aduce atingere libertăţii celuilalt. Asta cred eu. Şi mai cred că la început demersul nostru va stârni un val de furie”.

În prezent, majoritatea site-urile au filtre din cuvinte-cheie pentru obsecităţi, mult prea simplu de trecut pentru profesioniştii înjurăturilor, moderatorii neputând face faţă la site-urile mari volumului mare de comentarii.

Cum credeţi că ar trebui r

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 2 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 6 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Ministra de Externe anunță o posibilă întâlnire între Nicuşor Dan şi Donald Trump: Merg în septembrie în SUA, pentru pregătiri

HotNews acum 2 ore
Ministra Afacerilor Externe Oana Ţoiu a anunțat sâmbătă seara, la Antena 3, că va pleca în luna septembrie în SUA, una dintre sarcini fiind legată de o posibilă întâlnirea pe care Nicuşor Dan o va avea cu Donald Trump. Întrebată cum poate România să

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum o ora
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 3 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Superliga: A venit prima victorie pentru campioană, Petrolul Ploieşti – FCSB 0-1

News.ro acum 48 minute
Echipa bucureşteană FCSB a învins sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-0, echipa Petrolul Ploieşti, în etapa a doua din Superligă. La Ploieşti, campioana şi-a arătat intenţiile ofensive odată cu bara lui Miculescu din minutul 11, iar gazdele au repli

Vremea

București
acum

22°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

19°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
Constanta
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

15°/25°
dum.

18°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
Timisoara
acum

20°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°