Grădina Stambulului – aşa li se spunea de către otomani, în veacul al XVIII-lea, Principatelor Dunărene. Denumirea – spune Bălcescu – era proprie unei limbi, turca otomană, înclinată să folosească la tot pasul imagini poetice. Existau, ce-i drept, şi sintagme precum „grînarul Stambulului“, care erau mai prozaice şi sugerau exact despre ce era vorba. Rolul Principatelor Dunărene era să aprovizioneze capitala imperială. Nu era vorba despre comerţ sau, în orice caz, nu despre un comerţ liber. Preţurile se fixau la Stambul, iar, pînă nu erau acoperite nevoile capitalei otomane, nici nu se punea problema să se dea o altă destinaţie produselor grădinii de la poalele Carpaţilor.

Am putea spune că, atunci cînd n-au mai avut statutul de grădină a Stambulului, Principatele Dunărene au descoperit capitalismul. Nu trebuie să ne grăbim însă prea tare. În primul rînd, în secolul al XIX-lea, termenul „capitalism“ nu este foarte des folosit. Karl Marx însuşi, în Capitalul, îl utilizează foarte rar. Abia în secolul al XX-lea, „capitalism“ a devenit un termen la care se recurge intens, atît de către adversari, cît şi de către simpatizanţi. În al doilea rînd, sînt multe dispute legate de sensul lui „a descoperi“ în acest context. După unii, pătrunderea capitalismului în Principatele Dunărene s-a datorat cauzelor de ordin economic. Alţii pun accentul pe războaie, dispute politice şi mentalităţi. Aici, atenţia noastră se va îndrepta către mentalităţi. Ion Ghica, scriind la 1886 introducerea la scrisorile sale către Vasile Alecsandri, vorbeşte despre secolul al XIX-lea ca despre „un secol mare şi luminos între toate“; este veacul unei „civilizaţiuni cu totul şi cu totul noi“. Accentul la Ghica stă pe modernizare şi libertate. În special faptul că ţara a fost dotată cu şosele, poduri şi drum de fier i se pare important. Cît despre reforme, acestea nu puteau veni decît de la „clas