Mi-a fost teamă că Gică Hagi se va lăsa atras de cântecul de sirenă care se auzea din Ghencea.
Tentaţia de a antrena Steaua a fost, este şi va fi atât de mare, mai ales pentru un jucător care şi-a croit legenda în tricoul roş-albastru, încât exista riscul ca Hagi să accepte noua propunere avansată de finul său, Gigi Becali.
Din fericire, „Regele fotbalului" a cântărit bine şi a luat decizia corectă. Marele risc îl viza în primul rând pe el, nu pe patron, pe jucători sau pe suporteri. Plecarea ţâfnoasă - şi oarecum absurdă - a lui Piţurcă îl pune într-o poziţie delicată pe succesorul acestuia, oricine ar fi el. Publicul va fi tentat să zică: aha, Piţurcă avea personalitate, nu ca...
Hagi nu putea pupa unde a scuipat Piţurcă. Cel puţin, nu acum, înainte de a se fi uscat flegma satanică. Fostul decar al echipei naţionale ar fi trecut prin calvarul actual al lui Ilie Dumitrescu: ostilitatea publicului, neîncredere generalizată, acuzaţii de coabitare cu inamicul. Iar inamicul nu poate fi decât unul singur: Gigi Becali.
Ba mai mult: Hagi ar fi fost tratat cu mai puţină înţelegere decât Ilie Dumitrescu, pentru că el ar fi trecut drept recidivist. A mai lucrat o dată cu Gigi şi nu s-a învăţat minte. A plecat din Ghencea porcăit şi umilit ca niciodată în viaţă, făcându-se să se întrebe: Doamne, cu ce Ţi-am greşit să mă pedepseşti atât de rău?
Hagi va reveni cândva pe banca tehnică a Stelei. Dar nu acum. Va reveni când situaţia se va normaliza. Ce înseamnă normalizare? În cazul ideal, un club cu Iordănescu, Lăcătuş, Ienei, Bölöni, Belodedici, Dan Petrescu, dar fără Gigi Becali. Într-un caz acceptabil, o constelaţie cu multe stele şi cu un berbec la proţap. Tot ce-i trebuie acum lui Hagi este răbdare, puţintică răbdare...
Fostul mare fotbalist a dat în aceste zile o dublă lovitură. Nu doar că l-a refuzat pe finul cel zurbagiu, dar a reuş
