Pe 25 august, în staţiunea Mamaia , companiile româneşti Conpet şi Oil Terminal Constanţa şi compania Transnafta din Serbia se vor întâlni pentru a continua discuţiile despre proiectul unui posibil oleoduct între cele două ţări, a declarat directorul Conpet, Gheorghe Ionescu.
"Pe 25 august va avea loc la Mamaia o reuniune a Consiliului de Administraţie pentru proiectul oleoductului Pan European Oil Pipeline (PEOP) Constanţa-Trieste, la care vor participa companiile Conpet, Oil Terminal Constanţa şi Transnafta din Serbia. Şi, cum cei de la Janaf din Croaţia nu vor participa la această întâlnire, discuţiile vor continua şi pe direcţia unui oleduct între România şi Serbia."
De asemenea, acesta a spus că în cadrul întâlnirii urmează să fie dezbătută şi scrisoarea de notificare pe care cele trei companii intenţionează să o trimită celor din Croaţia, pentru ca Janaf să depună partea sa din capitalul social al companiei de proiect, în valoare de 70.000 lire sterline.
"Scrisoarea de notificare a fost pregătită deja. Urmează să o dezbatem împreună cu cei de la Transnafta. În cazul în care Consiliul de Administraţie se va pune de acord asupra scrisorii, ea va fi trimisă imediat celor de la Janaf", a precizat directorul tehnic al Conpet. Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga comentariu
Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu
Pe 25 august, în staţiunea Mamaia , companiile româneşti Conpet şi Oil Terminal Constanţa şi compania Transnafta din Serbia se vor întâlni pentru a continua discuţiile despre proiectul unui posibil oleoduct între cele două ţări, a declarat directorul Conpet, Gheorghe Ionescu.
"Pe 25 august va avea loc la Mamaia o