Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Furtul de la Braşov: un suspect din conducerea Credit Europe Bank. Vezi reacţia băncii

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 11 august 2010 · ·

Mai mulţi clienţi ai unei sucursale Credit Europe Bank din Braşov au descoperit că au conturile goale în momentul în care au încercat să scoată bani de la bancă. Prejudiciul ar fi de peste un milion de lei. Poliţiştii spun că au cinci suspecţi:o persoană din conducerea sucursalei, trei operatori ghişeu şi un casier. Sursa: Oana DanSursa: Codrin Prisecaru

1 /.

Aceştia sunt cercetaţi în stare de libertate, pentru fals informatic şi fraudă informatică.

Cea mai mare sumă sustrasă dintr-un cont este de 70.000 de euro.

O bătrână a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a aflat că i-au dispărut economiile din cont. Citiţi aici povestea unui păgubit

Potrivit directorului OPC Braşov, Ionuţ Spătaru, se pare că unul dintre angajaţi şi-ar fi însuşit banii. Acesta a precizat pentru evz.ro că banca trebuie să le înapoieze banii oamenilor în termen de 15 zile.

“Aceşti consumatori au depus banii în contul băncii, nu al unei persoane fizice. Ei au constituit depotite şi s-au dus după trei luni şi au descoperit că nu mai au niciun ban în cont. Dacă aceşti consumatori vor să îşi retragă banii, banca trebuie să îi elibereze, conform legii, în maximum 15 zile”, ne-a explicat Ionel Spătaru.

Credit Europe a fost deja sancţionată de OPC Braşov cu 15.000 de lei.

Reprezentanţii băncii au depus o plângere penală împotriva unei angajate a unităţii.

Potrivit unui comunicat remis evz.ro, "în urma sesizărilor primite din partea unor clienţi ai sucursalei, în data de 30.07.2010 am demarat o anchetă internă pentru investigarea plângerilor. Totodată, la data de 05.08.2010 am sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov pentru demararea cercetărilor. Cazul este investigat în acest moment de către DIICOT."

Spătaru a mai precizat, la RTV, că reprezentanţii băncii ar fi încercat să îngreuneze acţiunea OPC şi chiar ar

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 5 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 8 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 2 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 6 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 11 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 8 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

18°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°