Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Florin Piersic Jr. a deschis "Anonimul"

Publicat in Actualitatea botosaneana, miercuri 11 august 2010 ·

Festivalul Internaţional de Film „Anonimul” a fost deschis, luni seară, cu proiecţia filmului „Duplicatul/ Copie Conforme" de Abbas Kiarostami, la evenimentul din Sfântu Gheorghe - Delta Dunării fiind prezenţi aproximativ 1.000 de spectatori. Maestru de ceremonii a fost Florin Piersic Jr, care a spus că, pentru gala de deschidere, trebuie să citească un text „la prima vedere şi fără diacritice". Piersic Jr i-a invitat şi pe cei din public să încerce să facă un asemenea exerciţiu, în cazul în care vor să fie actori în filme independente. La rândul său, directorul festivalului, Miruna Micu-Berescu, i-a mulţumit lui Tudor Giurgiu, preşedintele Festivalului Internaţional de Film Transilvania - TIFF, pentru gestul de solidaritate faţă de „Anonimul”, pe care l-a făcut la gala de la Cluj, în urmă cu două luni. Atunci, Giurgiu a făcut un apel către Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC), care, anul acesta nu a mai finanţat festivalul de la Sfântu Gheorghe. Ediţia de anul acesta a festivalului din Deltă, care se desfăşoară între 9 şi 15 august, a fost realizată fără fonduri CNC. „Anonimul” va avea o secţiune dedicată filmelor româneşti, ce include titluri ca „Marţi, după Crăciun" de Radu Muntean, „Website Story" de Dan Chişu, „Nuntă în Basarabia" de Napoleon Helmis şi „Felicia, înainte de toate" de Răzvan Rădulescu. Printre filmele ce vor fi prezentate la festival se numără şi pelicula „Un tip serios/ A Serious Man", în regia fraţilor Coen, dar şi seria de scurtmetraje „New York, I Love You", la care a participat şi Natalie Portman, de data aceasta, în calitate de regizor. Festivalul mai prezintă, în premieră pentru publicul român, filmul de televiziune „Temple Grandin", în regia lui Mick Jackson, cu Claire Danes în rolul principal. În competiţie figurează şapte pelicule, propuse de selecţionerul Ludmila Cvikova, acestea concurând pentru marele premiu, în valoa

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI 2024 - Un buletin de vot dintr-o secţie de votare din Sectorul 2 a fost anulat, după ce poliţiştii au constatat că acesta era deja validat

News.ro acum 30 minute
Poliţiştii de la Secţia 7 Poliţie au fost sesizaţi, prin sistem 112, de către vicepreşedinta unei comisii de la o secţie de vot din Sectorul 2, cu privire la faptul că, un alegător ar fi găsit un buletin de vot deja validat. Ei au mers la acea secţi

ALEGERI 2024 - Sebastian Burduja: Am votat pentru viitor, pentru schimbare, pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult / Sunt convins că la finalul acestei zile, vom avea cu toţii lucruri de sărbătorit

News.ro acum 3 ore
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a declarat că a votat pentru viitor, pentru schimbare şi pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult şi îl cheamă pe toţi la vot. ”Sunt convins că la finalul acestei

Prezentatorul TV Michael Mosley, dispărut în timp ce era în vacanță, a fost găsit mort. Unde se afla cadavrul

Ziare.com acum o ora
Prezentatorul TV Michael Mosley, dat dispărut miercuri de soția lui, a fost găsit mort. Jurnalistul britanic se afla în vacanță pe insula grecească Symi. Autoritățile elene au descoperit cadavrul într-o peșteră din Symi, a declarat duminică, 9 mai,

Carmen Iohannis: „Am votat pentru o administraţie locală PERFORMANTĂ şi pentru o Europă unită”

Gandul acum o ora
Carmen Iohannis, soţia şefului statului, a declarat duminică, la ieşirea de la urne, că a votat pentru „performanţă şi unitate”. „Astăzi am votat pentru o administraţie locală performantă şi pentru o Europă unită. Vă doresc o duminică frumoasă şi vă

Vâlcea: Un bărbat de 45 de ani a murit în timp ce se îndrepta spre secţia de votare. Primele date arată că el suferea de afecţiuni cardiace

News.ro acum 42 minute
Un bărbat în vârstă de 45 de ani a murit, duminică, în timp ce se îndrepta spre secţia de votare. Incidentul s-a produs în judeţul Vâlcea, iar primele date arată că alegătorul era cunoscut cu afecţiuni cardiace. În urma evenimentului procesul electo

ALEGERI 2024 - Kelemen Hunor: Am votat, astăzi, pentru a avea o voce puternică în Parlamentul European / Am votat pentru a avea o forţă în autorităţile locale - FOTO

News.ro acum o ora
Liderul UDMR Kelemen Hunor a declarat că a votat pentru a avea o voce puternică în Parlamentul European şi pentru a avea o forţă în autorităţile locale. ”Am votat, astăzi, pentru a avea o voce puternică în Parlamentul European, am votat pentru o rep

Recomandări MAE pentru fanii care vor participa la meciurile de la EURO 2024

News.ro acum 42 minute
​Ministerul Afacerilor Externe a emis o serie de recomandări pentru suporterii care vor asista în Germania la meciurile de la Campionatul European, care se desfăşoară în perioada 14 iunie - 14 iulie. RECOMANDĂRI DE CĂLĂTORIE Asigură-te că ai un docu

Volvo își va muta producția de mașini electrice din China într-o țară din UE

HotNews acum o ora
Grupul auto suedez Volvo Cars a început să mute în Belgia producţia vehiculelor electrice (EV) fabricate în China, pe fondul aşteptărilor că Uniunea Europeană va merge înainte cu măsurile contra importurilor subvenţionate de Beijing, a anunţat publi

Preşedintele unei secţii de votare din Ilfov nu s-a prezentat la secţie

Mediafax acum o ora
IPJ Ilfov anunţă că a făcut, duminică, verificări la o secţie de vot din Ştefăneştii de Jos. „A rezultat că preşedintele secţiei de votare de la Secţia 274 din Ştefăneştii de Jos nu s-a prezentat la secţia de votare respectivă”, spune sursa citată.

Măsurile MAI pentru a asigura ordinea și siguranța în ziua alegerilor. Peste 40.00 de angajați vor acționa duminică

HotNews acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Interne a mobilizat, pentru ziua alegerilor locale şi europarlamentare, aproximativ 42.800 de angajaţi, la nivelul întregii ţări pentru a menţine ordinea şi siguranţa publică şi pentru a asigura măsurile de protecţie a secţiilo

Vremea

București
acum

33°
dum.

19°/34°
lun.

20°/37°
mar.

20°/34°
mie.

21°/33°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

17°/33°
mar.

18°/30°
mie.

17°/24°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

21°/26°
mar.

20°/27°
mie.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

16°/25°
lun.

16°/28°
mar.

14°/24°
mie.

15°/19°
Timisoara
acum

29°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

17°/29°
mie.

16°/22°