Poliţiştii de frontieră botoşăneni l-au depistat pe A.G, care transporta cu un autoturism 39.480 ţigarete, timbrate R. Moldova. Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de aproximativ 16.000 lei, a fost reţinută în vederea confiscării, iar bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.
În dimineaţa zilei de ieri, în jurul orelor 05.30, acţionând în baza unor informaţii, poliţiştii de frontieră au oprit pentru control, pe comunicaţia Ştefăneşti-Botoşani, un autoturism marca Audi A2, înmatriculat în R.Moldova, condus de A. G., de 36 de ani, din Bucuresti.
La controlul autovehiculului, poliţiştii de frontieră au constatat că, în spaţii special amenajate era ascunsă cantitatea de 1974 pachete de tigări, marca Winston, de provenienţă R. Moldova.
„Bărbatul în cauză este cercetat, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunilor de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător, peste limita a 10.000 de ţigarete şi colectarea deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia". a declarat Minodora Răcnea, purtătorul de cuvânt al IJPF Botoşani.
Ţigările, în valoare de 16581 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoturismul, în valoare de 4590 Euro, a fost indisponibilizat.