Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vezi care sunt cele mai ciudate nume la romani

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 11 august 2010 ·

Românii caută adesea prenume cât mai inedite pentru copiii lor. Numai că de multe ori cad în ridicol. Vremurile când copiii erau botezaţi după personaje din telenovele nu au apus. Ba, mai mult, plaja de selecţie s-a extins, iar pe actele de identitate ale unor persoane apar prenume ca Superman , Puţică sau Semafor .

În Anuarul Statistic al României, Direcţia Generală de Evidenţă prezintă câteva dintre numele cele mai ciudate şi... originale pe care unii le primesc la naştere. Astfel, în Anuarul Statistic al României figurează nume ca Semafor, Hitler şi Prostu, acestea fiind, ce-i drept, unice, informează adevărul.ro .

Numele Păsărică este purtat în schimb de aproximativ 1.600 de persoane, iar aproape de două ori mai mulţi cetăţeni se numesc Bucă .

Numele Mortu este purtat de 581 de români, iar 226 se numesc Pipi . 244 de români au primit numele de Puţică , 90 se numesc Jegu , iar 16 Sfârc . Şapte persoane au primit numele Bulan, iar trei pe cel de Coi.

Potrivit anuarului amintit, multe persoane au fost botezate după instituţii ale statului: Justiţia, Poliţia sau Jandarmeria, Ambulanţa sau Crucea. Numeroase persoane au primit nume de fructe - Lămâie, Pepene sau Portocala. Nici aici nu se opresc lucrurile, 45 de persoane numindu-se Gunoi, 60 Găinaţ, iar 70 Nespăltu.

Ministru sau Preşedinte sunt şi ele nume inedite.

Mulţi dintre copiii blagosloviţi cu astfel de nume "deosebite" le schimbă la vârsta majoratului cu unele mai comune.

Sursa: Realitatea.net

Românii caută adesea prenume cât mai inedite pentru copiii lor. Numai că de multe ori cad în ridicol. Vremurile când copiii erau botezaţi după personaje din telenovele nu au apus. Ba, mai mult, plaja de selecţie s-a extins, iar pe actele de identitate ale unor persoane apar prenume ca Superman , Puţi

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 6 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 2 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 8 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 10 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 2 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 6 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 6 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 11 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 2 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°