Patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, consideră că Ştiinţa are neapărat nevoie de reuşită în meciul cu FC Timişoara pentru a se relansa în acest sezon pe care l-a început slab. „Victoria ne este necesară mai mult ca oricând, avem nevoie de cele trei puncte ca de aer. De aceea, vă rog, dacă într-adevăr iubiţi acest club, să veniţi şi să umpleţi arena «Ion Oblemenco» pentru a-i sprijini pe Ţicleanu şi compania în câştigarea acestei dificile partide“, a postat Mititelu pe blogul lui.
Meciul din Bănie va fi arbitrat de o brigadă alcătuită din vâlceanul Augustus Constantin, ajutat la cele două linii de Octavian Şovre (Oradea) şi Adrian Vidan (Bucureşti). La ultima partidă în care a arbitrat Universitatea, meciul cu Dinamo din returul sezonului trecut (2-1 pentru bucureşteni, în „Groapă“), Augustus Constantin a defavorizat Ştiinţa. Acesta a refuzat să acorde, la scorul de 1-0 pentru „câini“, un penalti oltenilor şi să dicteze eliminarea lui Cosmin Moţi pentru faultul asupra lui Forin Costea, scăpat singur cu Dolha. Patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, consideră că Ştiinţa are neapărat nevoie de reuşită în meciul cu FC Timişoara pentru a se relansa în acest sezon pe care l-a început slab. „Victoria ne este necesară mai mult ca oricând, avem nevoie de cele trei puncte ca de aer. De aceea, vă rog, dacă într-adevăr iubiţi acest club, să veniţi şi să umpleţi arena «Ion Oblemenco» pentru a-i sprijini pe Ţicleanu şi compania în câştigarea acestei dificile partide“, a postat Mititelu pe blogul lui.
Meciul din Bănie va fi arbitrat de o brigadă alcătuită din vâlceanul Augustus Constantin, ajutat la cele două linii de Octavian Şovre (Oradea) şi Adrian Vidan (Bucureşti). La ultima partidă în care a arbitrat Universitatea, meciul cu Dinamo din returul sezonului trecut (2-1 pentru bucureşteni, în „Groapă“), Augustus Constantin a defavorizat Ştiinţa. Ac