Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Animaţie de start la Anonimul

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 11 august 2010 ·

Traducere de-a-ndoaselea, recitat din zicerile mamei lui Napoleon şi o lamentaţie în cheie optimistă în deschiderea celei de-a şaptea ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Sfântu Gheorghe.

Un microfon "urechist" care nu-i convenea. Unul pe bune, care la început n-a mers. Text fără diacritice, citit la prima vedere. Şi niciun actor aspirant în public care să-i ofere vreo mână de ajutor lui Florin Piersic Jr., actorul care a "vernisat" cea de-a şaptea ediţie a Festivalului de Film "Anonimul", şi care chiar şi-a dorit asta.

Miruna Bicu-Berescu, directorul Anonimului, s-a folosit de o situaţie tristă pentru a purta un dialog fericit şi rar în spaţiul românesc festivalier. Anul acesta, Festivalul Anonimul n-a obţinut niciun sprijin financiar din partea Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC).

Directorul TIFF deplânsese această eroare într-un antract al decernării premiilor la Festivalul de la Cluj. Atunci când a venit rândul ei pe scena din Sfântu Gheorghe, Miruna Berescu- Micu i-a mulţumit lui Giurgiu, subliniind că există mulţi prieteni ai festivalului care ar fi putut adopta atitudini similare, dar nu au făcut-o. Giurgiu a fost singurul susţinător al Anonimului, iar Miruna Berescu-Micu a accentuat că la un astfel de demers s-ar fi aşeptat 100% din partea lui.

Chiar în aceste condiţii, publicul Anonimului nu s-a diminuat. În dimineaţa zilei de luni au mai sosit trei vapoare pline-ochi, iar la deschidere au participat peste 3.000 de oameni. Coada la mici şi la bar o garantau, în aceeaşi măsură în care o făceau uralele la anunţarea filmului românesc din competiţie, "Caravana cinematografică".

"Trebuie să vă dau afară?"

Singura eroare a lui Florin Piersic Jr. a fost că nu a tradus-o pe Irina Margareta Nistor. Păcat, pentru că străinii din public s-ar fi bucurat de un citat din mama lui Na

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Horoscop 8 octombrie 2025. Zodia care primește bani dintr-o sursă neașteptată

Cancan acum 2 ore
Horoscop 8 octombrie 2025. Află care este zodia care primește bani dintr-o sursă uimitoare și cine pune accentul pe iubire chiar acum. Astăzi, focusul tău se îndreaptă spre bani. Este o zi bună pentru a analiza bugetul și a planifica investiții sau

Exercițiul de mobilizare MOBEX B-IF-25, în municipiul București și în județul Ilfov

Ziua Constanta acum 12 ore
În perioada 12-20 octombrie, în municipiul București și în județul Ilfov se va desfășura exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și a teritoriului pentru apărare MOBEX B-IF-25, organizat și condus de Mi

Tanczos Barna: Ce vedem acum este un exemplu clasic al schimbărilor climatice. În zonele vizate de codul roşu de obicei este secetă

HotNews acum 9 ore
Vicepremierul Tanczos Barna afirmă că toate instituţiile statului au avut timp să se pregătească pentru a face faţă fenomenelor anunţate de către meteorologi. „Ceea ce vedem acum este un exemplu clasic al schimbărilor climatice”, a declarat viceprem

Scurgeri de amoniac la rafinăria Petromidia din Năvodari. Garda de Mediu a dispus închiderea unei instalații

HotNews acum 7 ore
O instalaţie din rafinăria Petromidia din Năvodari a fost închisă temporar de către comisarii Gărzii de Mediu, ca urmare a unei scurgeri de amoniac detectate în sistemul de răcire, informează News.ro. „Comisarii Gărzii de Mediu Constanţa au verifica

Coaliția bate pasul pe loc cu pachetul privind reforma administrației publice. Decizia a fost din nou amânată

Adevarul acum 9 ore
Coaliția de guvernare a amânat decizia privind reforma administrației publice, neexistând încă un acord între partide asupra reducerii personalului sau a cheltuielilor din primării și consilii județene.

Video Trump o atacă dur pe Greta Thunberg și o trimite să consulte un medic: „Are o problemă de gestionare a furiei”

Adevarul acum 13 ore
Preşedintele american Donald Trump o atacă dur pe activista ecologistă - şi politică - Greta Thunberg, despre care spune că are ”o problemă de gestionarea furiei”, în timp ce suedeza sosea la Atena cu membri ai flotilei către Fâşia Gaza.

ȘEFUL secției de Psihiatrie a Spitalului Roman ar fi fost prins drogat și băut la volan. Acesta ar fi fost reținut de Poliție

Gandul acum 8 ore
Polițiștii au reținut un bărbat în vârstă de 44 de ani, din municipiul Roman, care s-a urcat la volan, după ce rezultatele de laborator au confirmat că a consumat alcool și droguri, a informat, marţi, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț. P

Danemarca vrea să interzică rețelele de socializare copiilor sub 15 ani, anunță premierul

Mediafax acum 12 ore
Guvernul Danemarcei dorește să impună o interdicție pentru mai multe platforme de socializare destinate copiilor mai mici de 15 ani, a anunțat marți prim-ministrul Mette Frederiksen. „Telefoanele mobile și rețelele de socializare fură copilăria copi

Oana Țoiu a fost dată în judecată de Ion Ceban. Ce sumă astronomică cere primarul Chișinăului drept despăgubiri

Gandul acum 7 ore
Primarul Chișinăului, Ion Ceban, a dat-o în judecată, luna trecută, la Tribunalul București, pe Oana Țoiu, ministrul de Externe al României. În acțiunea, consultată de G4Media.ro, reclamantul îi cere lui Țoiu daune morale de 1 leu, să înceteze orice

Banca Mondială majorează prognoza de creştere economică a Chinei la 4,8%, în pofida tensiunilor comerciale cu SUA

News.ro acum o ora
Banca Mondială a revizuit marţi în creştere prognoza privind creşterea economică a Chinei pentru 2025, anticipând un avans de 4,8% al PIB-ului, faţă de estimarea anterioară de 4%, publicată în aprilie, transmite CNBC. Noua estimare se apropie de ţin

Vremea

București
acum

12°
mie.

11°/15°
joi

11°/15°
vin.

10°/17°
sâm.

11°/18°
Iasi
acum

12°
mie.

11°/14°
joi

10°/11°
vin.

10°/16°
sâm.

10°/14°
Constanta
acum

15°
mie.

11°/15°
joi

12°/13°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

mie.

8°/14°
joi

9°/15°
vin.

9°/14°
sâm.

10°/13°
Timisoara
acum

mie.

7°/20°
joi

8°/19°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/20°