Dragă Adina Popescu,
Îţi mulţumesc pentru minunatul reportaj de la Mamaia. N-am fost niciodată acolo, iar tu m-ai convins că n-am nici pierdut nimic. Eu, unul, am cu totul alte destinaţii estivale şi, evident, cu totul alte dileme de vacanţă. De pildă, tu vorbeşti despre atmosfera socialistă în decor kitsch şi despre micile sau marile mitocănii; eu îţi scriu, de unde sînt acum, despre modernizarea (turistică) forţată şi despre micile sau marile ipocrizii.
De cel puţin zece ani, de cînd s-a terminat cu Vama veche, merg în fiecare vară la Schitu, lîngă Costineşti. Vin aici pentru plaja părăsită şi beneficiile ei: cum nu e un spaţiu amenajat, nu există chioşcuri, discoteci sau alte surse de zgomot & disconfort. Poţi să stai liniştit pe plajă fără să fii deranjat de interminabila discuţie telefonică a vecinului sau a vecinei, poţi să intri în apă fără riscul de a fi lovit de vreun ski-jet. Şi e bine. Sau, mai precis, a fost, pentru că, mai nou, în ultimii ani, am impresia că Schitu s-a cam mamaizat.
Primul semn a fost acum vreo doi ani, cînd am fost rugat pe-un ton imperativ de un tip cu lănţic de aur la gît şi tatuaj cu „love Maricica” pe antebraţ să mă îmbrac. (Am uitat să-ţi spun că plaja neamenajată, sălbatică de la Schitu e, de cînd o ştiu, plajă de nudişti.) Probabil că l-am prins într-o pasă bună, pentru că tipul a fost dispus să dea şi explicaţii pentru rugămintea lui: „o indispui pe domnişoara!”.
„Domnişoara”, pe la vreo 30 de ani, purta nişte pantofiori cu toc, o fustiţă care aproape că-i acoperea părul pubian şi o bluziţă descheiată cît să i se vadă cam tot ce avea de oferit. Nu sînt stilist, aşa că n-aş putea spune mai mult despre vestimentaţia duduii, dar nu părea genul care să se simtă ultragiată de nuditatea publică. În fond şi la urma urmei, dacă ea îşi permite să vină la plajă îmbrăcată cu ţoalele „cele bune, de oraş”, eu de ce n
