Un tânăr a fost la un pas să îşi piardă viaţa în urmă cu câteva ore într-un accident de circulaţie pe care l-a provocat chiar el.
Ovidiu Vălu, de 27 de ani, din Slatina, conducea un autovehicul Ford, dinspre Caracal către Stoeneşti. Pe DN 6, între cele două localităţi, tânărul s-a angajat în depăşirea unui autoturism Hyundai, a pierdut controlul volanului şi a intrat în coliziune cu acesta. Fordul s-a oprit într-un pom, iar cealaltă maşină a ajuns pe câmp. „A intrat în depăşirea mea şi m-a lovit. Avea viteză mare. Nu am mai apucat nici să frânez, nici să încerc să-l evit, m-a aruncat direct pe câmp”, a povestit Constantin Ignat, şoferul autoturismului Hyundai.
Prins între fiare
În urma impactului, bărbatul din Slatina a rămas încarcerat. „Echipajul de la Descarcerare a intervenit pentru a-l scoate dintre fiare. Bărbatul a fost preluat apoi de paramedicii de la SMURD. Era conştient, dar prezenta răni la nivelul capului şi era suspect de fractură de coloană cervicală. Victima a fost luată de o ambulanţă, fiind dusă la spital”, a spus Alin Băsăşteanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt.
Conducătorul auto rănit a fost transferat mai întâi la Spitalul Caracal, iar de aici a fost trimis la Slatina şi, ulterior, la Craiova. Medicii spun că se află în afara oricărui pericol. Poliţiştii au început o anchetă. „Conducătorului auto i-au fost recoltate probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Continuăm cercetările”, a declarat comisarul Iulian Firănescu, din cadrul Poliţiei Caracal.