Potrivit situaţiei operative privind stadiul lucrărilor de sezon, prezentată de către Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Brăila, producătorii agricoli din judeţ au finalizat lucrările de recoltare a păioaselor.
De exemplu, la grâu au fost recoltate toate cele 81.978 ha înfiinţate în toamna anului trecut, producţia medie înregistrată fiind de 3.393 kg/ha, de unde a rezultat o producţie totală de 278.151 tone. Şi orzoaica de primăvară a fost recoltată de pe cele 13.165 ha, cu o producţie medie de 1.720 kg/ha, adică o producţie totală de 22.644 tone.
În următoarea fază, producătorii se pregătesc pentru începerea recoltărilor de toamnă, în principal pentru soia, floarea soarelui şi porumb, culturi care au avut o dezvoltare bună în acest an pe fondul ploilor abundente din lunile anterioare. Potrivit situaţiei operative privind stadiul lucrărilor de sezon, prezentată de către Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Brăila, producătorii agricoli din judeţ au finalizat lucrările de recoltare a păioaselor.
De exemplu, la grâu au fost recoltate toate cele 81.978 ha înfiinţate în toamna anului trecut, producţia medie înregistrată fiind de 3.393 kg/ha, de unde a rezultat o producţie totală de 278.151 tone. Şi orzoaica de primăvară a fost recoltată de pe cele 13.165 ha, cu o producţie medie de 1.720 kg/ha, adică o producţie totală de 22.644 tone.
În următoarea fază, producătorii se pregătesc pentru începerea recoltărilor de toamnă, în principal pentru soia, floarea soarelui şi porumb, culturi care au avut o dezvoltare bună în acest an pe fondul ploilor abundente din lunile anterioare.