- Diverse - nr. 606 / 12 August, 2010 De strabati doar jumatate din strada principala a Saschizului muresean si a Tarnavei Mari, in cale iti va iesi silueta masiva a unei falnice biserici evanghelice fortificate, cu ziduri groase ca de cetate medievala. Schelele de zidarie ale santierului in lucru vestesc ca biserica se afla in renovare si consolidare. Si asta, cam de prea multa vreme. Insa, foloasele sunt vizibile si benefice. Precum vizibila este si atentionarea scrisa ca avem de-a face cu un inedit monument istoric, arhitectonic si de cult religios ocrotit de UNESCO. Ca asezarea-i batrana si statornica pe aceste binecuvantate meleaguri transilvane o atesta documentar si ruinele unei cetati medievale de refugiu si de aparare, ascunsa privirilor indiscrete de padurea de deasupra acestui sat-centru comunal. Iar locuitorii lui _ romani, tigani si putinii sasi care au mai ramas _ sunt blanzi si credinciosi, avem dovada bucuriei si smereniei lor de a trece pragul unei case-muzeu de icoane pictate pe sticla. Autorul lor este batranul preot ortodox NICOLAE CALUGARU, fiu al satului. Cel care, sprijinit de buna si rabdatoarea lui sotie, Alexandrina, si-a impodobit casa parinteasca cu darurile de credinta, de frumos si culoare ale sutelor de sfinte icoane. Era intr-un ajun de Craciun, cand mi-am "clatit" privirile admirand sireagul iconografic al peretilor camerelor casei preotului cu nume predestinat profesiei si pasiunii sale artistice: CALUGARU. Si aproape firesc, amintirile au "coborat" spre anii copilariei sale. _ Craciunul era mai tare asteptat de noi, copiii, decat orice alta sarbatoare a crestinatatii. Cu o luna inainte ne formam cetele. Incepeam repetitiile la toate colinzile. Noi, copiii, pe de o parte, feciorii, pe de alta parte, care mergeau cu colindul pe la casele fetelor din sat. Si nu arareori deschideau portile gospodarilor familiilor de sasi. Ei aveau