Este deja de notorietate faptul că, în ţara noastră, numărul şomerilor creşte de la o zi la alta. Autorităţile promit că nu vor depăşi însă cifra de 1 milion! Din păcate, realitatea se încăpăţânează să le contrazică, iar previziunile sunt sumbre.
În Germania, spre exemplu, numai pentru a crea noi locuri de muncă, autorităţile au decopertat autostrăzile în ideea modernizării lor, accesând bineînţeles fonduri europene. În România, nu e nevoie să decopertăm nimic, trebuie doar să construim! Nu avem decât două autostrăzi şi cam tot atâtea variante ocolitoare circulabile! Zecile de şantiere în infrastructură ar putea salva de la şomaj mii de oameni. De altfel, specialiştii spun că un singur lucrător în infrastructură mai dă de muncă altor 15! Din păcate, banii de la buget se mişcă greu, iar fondurile europene sunt un fel de călcâi al lui Achile pentru noi. În consecinţă, am rămas la stadiul investiţiilor de nişă, care nu facilitează nici pe departe mii de locuri de muncă. În lunile de vară, spre exemplu, primăriile din ţară s-au întrecut în publicarea a numeroase anunţuri de licitaţii pentru amenajări peisagistice şi amplasări de fântâni arteziene.
De exemplu, Primăria Bacău îşi propune să reamenajeze din punct de vedere peisagistic complexul olimpic al oraşului. Practic, pentru 2,122,373 RON, aproximativ 500.000 de euro, se vor realiza spaţii verzi, fântâni arteziene, dar şi instalaţii de irigat, construindu-se şi mobilier urban. Nici în judeţul Braşov, lucrurile nu arată rău. Comuna Harman vrea să investească, potrivit anunţului publicat pe site-ul achiziţiilor publice din România, în jur de 886,085 RON pentru amenajarea unei zone verzi şi lucrări de arhitectură peisagistică a parcurilor. Instituţia este determinată să investească în parcuri chiar dacă, aşa cum se prezintă pe site-ul oficial al comunei, se pare că nu prea are nevoie; "Comuna Harm