Gospodăriile din China ascund până la 1.400 de miliarde de dolari, venituri nedeclarate şi, prin urmare, neimpozitate de stat.
Suma reprezintă aproximativ 30% din Produsul Intern Brut (PIB), informează Bloomberg. Majoritatea banilor sunt obţinuţi ilegal, iar 80% din sumă este deţinută de persoane bogate, potrivit studiului publicat de Fundaţia pentru Reformă din China săptămâna trecută.
Astfel, cercetătorii au descoperit că venitul disponibil mediu real al unei familii din zona urbană este de aproximativ 32.154 yuani (moneda naţională a Chinei), cu 90% mai mare decât cifrele oficiale.
BOGAŢII OCOLESC TAXELE
Studiul este îngrijorător nu numai din perspectiva evaziunii fiscale scăpate de sub control, ci şi pentru că indică o prăpastie mult mai adâncă între clasele sociale, diferenţele dintre persoanele bogate şi cele sărace din China fiind deja una dintre cele mai mari din lume.
Astfel, Wang Xiaolu, autorul raportului, a arătat că recenta creştere a cererii pentru obiectele de lux din China s-ar putea datora veniturilor ilegale nedeclarate.