• Nationala Romaniei a pierdut partida amicala disputata, in deplasare, cu Turcia, fiind invinsa cu 2-0, ambele goluri fiind marcate in ultimele zece minute • Turcii au inscris prima data prin Emre, dintr-un penalty inventat, pentru ca al doilea gol sa fie marcat de Arda Turan
Fotbalul romanesc este in genunchi. Dupa ce Dinamo a fost umilita de pustii de la Hajduk Split, a venit randul nationalei de fotbal sa mai bifeze un esec, la capatul unui nou meci cenusiu al baietilor lui Razvan Lucescu. Nationala Romaniei a pierdut partida amicala disputata, in deplasare, cu Turcia, fiind invinsa cu 2-0, ambele goluri fiind marcate in ultimele zece minute. Meciul nu a fost unul spectaculos si nici nu a atras interesul in randul suporterilor turci, doar 6.000 de spectatori ocupand locurile din tribune. Chiar daca partida a avut un ritm bun de joc, cu multe intrari la limita regulamentului, ocaziile de poarta au fost extrem de rare. Romanii au dat tonul, la implinirea primului sfert de ora, prin lovitura de cap trimisa de Bilasco, din doar trei metri, si respinsa de turci, de pe linia portii. Replica gazdelor a venit dupa aproape zece minute, cand, cel mai periculos jucator al turcilor, Mevlut, a reluat cu capul puternic din 15 metri, putin pe langa poarta lui Lobont, astfel ca, la pauza, cele doua echipe se aflau la egalitate. Razvan Lucescu a pastrat acelasi 11 si in startul reprizei secunde, abia din minutul 51 efectuand schimbari selectionerul tricolorilor, cand Marica a intrat in locul lui Bilasco, usor accidentat. Dupa doar doua minute, Romania a avut a doua mare ocazie de a marca, in urma unei faze prelungite de atac. Deac a primit in careu, intr-o pozitie incomoda, a prelungit in margine la Daniel Niculae, acesta a preluat si a tras cu pamantul, insa mingea a ocolit pe putin poarta. Cea mai mare ocazie a meciului au avut-o, insa, turcii, in minutul 57