Botoşănenii riscă să se îmbolnăvească la stomac, la intestine sau chiar să facă ciudata „boală albastră“.
Din cauza sistării apei în tot judeţul, botoşănenii îşi fac rezerve de la izvoarele şi fântânile publice. Majoritatea sunt infestate cu nitriţi şi, deci, periculoase pentru sănătatea consumatorilor.
„Nicio fântână publică nu are apă potabilă. Am făcut analize pentru Direcţia de Sănătate Publică şi nicio fântână publică nu a ieşit bine. Ele sunt toate contaminate datorită neatenţiei unor persoane sau din exploatare intensivă“, a declarat Sorin Grindei, directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului.
„Apa cu nitraţi şi nitriţi este extrem de periculoasă pentru că predispune la afecţiuni ale aparatului digestiv“, avertizează şi medicul Tamara Ciofu.
Coadă ca la Izvorul Tămăduirii
Oamenii sunt însă convinşi că o gură din izvorul care-şi trage apa din dealul cimitirului este „medicament curat“. Stau la coadă răbdători zeci de minute pentru a-şi umple bidoanele. „Beau apă de aici şi n-am păţit niciodată nimic. E bună şi pentru copii“, o recomandă Florin Gorovei, un client fidel al izvorului din zona Cişmea.
Botoşănenii care au nevoie de ajutorul medicilor în aceste zile pot sta liniştiţi. Spitalele sunt dotate cu rezervoare de apă suficiente pentru le asigura funcţionarea. „Urgenţele au rezerva lor de apă sterilă, la fel ca şi Secţia de Chirurgie. Am făcut rezerve de apă cum am putut pentru bucătărie şi toalete. Vom mai reduce din activitate până când se va reintra în programul normal. Nimeni nu va avea de suferit“, a promis Livia Mihalache, managerul Spitalului de Copii.
Incendiile vor fi stinse cu pături ude
Şi ceilalţi directori de spitale spun că au rezerve suficiente pentru a rezista trei zile. Mult mai dependenţi de apă, pompierii recomandă firmelor şi instituţiilor să acţio