Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slobozia: Cumpărate în 2005, bicicletele poliţiştilor comunali ruginesc prin poduri

Publicat in Adevarul, joi 12 august 2010 ·

Bicicletele cu care au fost dotate toate posturile de Poliţie din mediul rural nu sunt folosite de agenţi şi ruginesc prin magaziile sau prin podurile posturilor.

Peste 50 de biciclete au ajuns, în urmă cu cinci ani, în dotarea posturilor de Poliţie comunale din Ialomiţa. Oamenii legii se lasă greu convişi să urce în şa şi să dea din pedale. Pentru ei, mult mai practic este să folosească maşinile din dotare. Aşa că bicicletele le-au depozitat la loc sigur, în magaziile posturilor de Poliţie.

În Bărăgan, se patrulează cu maşina

Agenţii posturilor de poliţie comunale s-au lăsat cu greu convinşi să le folosească. Poliştilor le-a fost mult mai la îndemână să meargă cu maşinile, mai ales că în dotarea lor, la puţin timp după biciclete, au ajuns vestitele Dacii Logan. Tocmai de aceea, vehiculele cu două roţi au devenit, foarte repede, piese de decor în magaziile şi podurile secţiilor de Poliţie.

George Barangă (40 ani) este şef de post în comuna Ciulniţa. Agentul a primit bicicleta în anul 2005. În cinci ani, a folosit-o doar de trei ori, iar asta pentru că autoturismul din dotare nu avea benzină. El nu a mers pe bicicletă decât doi kilometri, până la ieşirea din sat, cât să ducă o citaţie unui sătean. În restul timpului, bicicleta din dotare este depozitată în podul postului de Poliţie din localitate, sprijinită de perete.

„Am mers cu bicicleta pe care o avem in dotare doar de trei ori. Am folosit-o doar atunci când nu aveam combusibil în maşină. În rest, stă sus, acolo, fără ca nimeni să o atingă“, spune agentul Barangă.

Chiar dacă ştie să pedaleze, poliţistul din Ciulniţa preferă să meargă doar cu maşina. E mult mai comod şi ajunge repede la fiecare intervenţie. „Avem maşină, e mult mai bine. Cum ar fi să fugăresc un hoţ pe străzile comunei pe bicicletă?“, se întreabă şeful de post din Ciulniţa.

Nefolosită de foarte mult ti

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 9 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Univ. Craiova – FC Argeș 3-1 | Mirel Rădoi: „În două partide am avut peste 20 de ocazii și am marcat 6 goluri”

Gandul acum 45 minute
Universitatea Craiova s-a impus vineri seara, pe teren propriu, scor 3-1, gruparea piteșteană FC Argeş, în etapa a doua din Superligă. În urma acestui rezultat, provizoriu, oltenii sunt liderii Superligii cu 4 puncte din două partide jucate. Univ. C

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 7 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 7 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 11 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 7 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 10 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 12 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

17°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

15°
sâm.

15°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°