Deşi România plăteşte sume considerabile pentru menţinerea în stare de funcţionare a Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, decontând suplimentar şi contribuţii la Grupul Internaţional Egmont al Unităţilor de Informaţii Financiare, care oferă date despre permutări suspecte de capital, ce pot finanţa terorismul sau crima organizată, rezultatele pe plan teritorial ale campaniilor de combatere a spălării banilor sunt extrem de modeste. Controalele sunt puţine şi fără rezultate notabile, iar pe plan informativ, exactitatea sau eficacitatea informaţiilor oferite de către O.N.P.C.S.B. lasă mult de dorit – chiar procurorii timişeni recunosc că din 30 de informări, una cel mult se concretizează într-o trimitere în judecată.
Rezultate modeste
Teoretic, inclusiv în vestul ţării, Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor duce o activitate susţinută de monitorizare şi investigare a eventualelor cazuri de transferuri suspecte de sume. Practic, rezultatele concrete lasă de dorit. Trimiterile în judecată sunt extrem de puţine, iar condamnările, foarte blânde. Cumulat, în ultimii patru ani, pe Curtea de Apel Timişoara şi Tribunalul Timiş au fost mai puţin de zece procese legate de spălare de bani.
În cele terminate fără achitări sau condamnări la închisoare cu suspendare, pedepsele au fost extrem de modeste. De exemplu, spălarea de bani a fost una dintre infracţiunile de care a fost acuzată reţeaua specializată pe fraude cu cărţi de credit destructurată în 2007 la Timişoara, reţea din care făcea parte şi un angajat al Poliţiei Rutiere Timiş. Filiera, cu sprijin internaţional, copia cărţi de credit din străinătate, iar banii îi ridicau de la bancomate din Timişoara. După ce iniţial, în 2007, s-au dat în acest dosar condamnări individuale de peste trei ani şi jumătate de închisoare, în 2008 sentinţele
