Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Ministrul Agriculturii: Poate am făcut o greşeală că am acceptat acest post

Publicat in Adevarul, joi 12 august 2010 ·

Mihail Dumitru, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), prezent la videochat-ul “Adevărul” şi adevarul.ro a spus că e posibil să fi făcut o greşeală atunci când a acceptat fotoliul de ministru al Agriculturii.

Întrebat dacă regretă faptul că a acceptat, Dumitru a spus că nu, însă a adăugat faptul că "o funcţie de ministru este una de responsabilitate. Să fii tehnocrat într-un guvern politic este destul de dificil".

Vezi aici video

Ministrul a fost “ameninţat” cu remanierea de două ori până acum, însă a scăpat ca prin urechile acului. Motivul? A spus-o chiar el în nenumărate rânduri – “lipsa de comunicare cu PDL”, partidul care l-a nominalizat la conducerea Ministerului. Referitor la remanierea de la toamnă, Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a spus că nu-şi simte scaunul ameninţa

MADR pierde 142 de milioane de lei

Dumitru a mai precizat că instituţia pe care o conduce va pierde 142 de milioane de lei la rectificarea bugetară pentru suplimentarea fondului de pensii şi pentru sănătate. “Nu sunt mulţumit de această tăiere din buget, pentru că ai nevoie de bani pentru a face agricultură, vom tăia din investiţii şi cheltuielile de personal”, mai spune el. Recent, el declara că MADR are nevoie de cel puţin alte două miliarde de lei, însă “nu crede că le va primi”.

Printre cheltuielile tăiate se numără şi modernizările de sedii. Întrebat dacă nu ştia de anul trecut că 2010 va fi un an mai dificil pentru România, ministrul a spus că estimările de anul trecut "erau mai pozitive deoarece prognozele macro puse de instituţii serioase cum că banii vor exista". Realitatea a demonstrat însă contrariul: rectificarea bugetară va tăia din alocaţiile Educaţiei, Apărării, Justiţiei, Transporturilor, Agriculturii, şi va suplimentea substanţial fondurile Ministerului Muncii, pentru plata pensiilor, indemnizaţiilor de şomaj ş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aleșii gălăţeni cer premierului Bolojan intervenţia statului pentru salvarea combinatului siderurgic din Galaţi. „Nu putem permite să ajungă o ruină industrială”

HotNews acum 21 minute
Europarlamentarul Dan Nica, preşedintele CJ Galaţi, Costel Fotea, primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, şi parlamentarii gălăţeni au transmis premierului Ilie Bolojan o scrisoare deschisă prin care cer intervenţia statului pentru salvarea co

Autostrada A0 Sud este completă: AKTOR a dat în trafic Lotul 3

Adevarul acum 40 minute
AKTOR România a contribuit decisiv la crearea celui mai lung tronson continuu de autostradă din România când a încheiat lucrările la Lotul 3 al autostrăzii A0 București Sud, între Joița și Bragadiru.

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum o ora
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Pană de curent pe scară largă în mai multe regiuni din CEHIA, inclusiv numeroase districte din Praga

Gandul acum o ora
O pană de curent pe scară largă a afectat mai multe regiuni din Cehia, inclusiv mai multe districte din Praga, mai multe orașe din Boemia Centrală și regiunile Usti nad Labem și Liberec, potrivit operatorului național de rețea CEPS. Întreruperea a a

Ilie Bolojan a avut consultări cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor

BusinessMagazin acum o ora
Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit vineri, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor. Participanţii au discutat despre măsurile guvernamentale pentru reducerea deficitului bugetar.

VIDEO Explozie puternică la o benzinărie din Roma. Mai multe persoane au fost rănite, iar clădirile din apropiere, avariate

HotNews acum 6 ore
Mai multe persoane au fost rănite, dintre care trei prezintă arsuri grave, după ce o benzinărie a explodat vineri dimineață într-un cartier din estul Romei, relatează Reuters. Potrivit Corriere della Sera, printre răniți se numără polițiști și pompi

Guvernul Bolojan se întâlnește astăzi pentru primul pachet de „măsuri fiscal-bugetare”

HotNews acum 8 ore
Guvernul Ilie Bolojan se va reuni vineri în ședință pentru a discuta „măsuri fiscal-bugetare”, reuniunea venind după ce premierul a spus joi că reducerea deficitului bugetar excesiv se va face prin trei pachete de măsuri care vor fi adoptate succesi

Un tânăr din Pașcani care a omorât un pui de câine a fost arestat preventiv

G4Media acum 33 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un tânăr din Paşcani care a ucis câinele de două luni al prietenei sale a fost arestat preventiv, decizia fiind luată vineri de magistraţii Judecătoriei Paşcani, transmite News.ro. Urmărește cele mai

Dan Șucu: Cuvântul de ordine trebuie să fie eficientizarea activităţii sectorului public, nu taxarea suplimentară a contribuabililor şi a sectorului privat

Mediafax acum 11 minute
România are nevoie de măsuri rapide pentru corectarea deficitului bugetar, însă această echilibrare trebuie să se realizeze prin reducerea cheltuielilor şi nu prin creşteri de taxe, iar cuvântul de ordine trebuie să fie eficientizarea activităţii se

Ilie Bolojan, după Consiliul Naţional Tripartit: Este extrem de important să câştigăm credibilitatea în relaţia cu Comisia Europeană, cu investitorii şi cu finanţatorii noştri / Primul pachet de măsuri, discutat în şedinţa ECOFIN din 8 iulie

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a avut vineri, la Palatul Victoria, consultări cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor, în cadrul Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, asupra măsurilor g

Vremea

București
acum

37°
vin.

19°/37°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

23°/38°
Iasi
acum

34°
vin.

19°/34°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/35°
lun.

19°/39°
Constanta
acum

32°
vin.

18°/33°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
vin.

17°/36°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/33°
lun.

18°/35°
Timisoara
acum

38°
vin.

17°/38°
sâm.

13°/34°
dum.

20°/40°
lun.

20°/36°