De şase ani, preşedintele Traian Băsescu vorbeşte. E lucrul la care se pricepe cel mai bine. Le-o zice corupţilor, băieţilor deştepţi, cercurilor de interese, mogulilor, parlamentarilor.
Le-o zice, astăzi, şi profesorilor, sindicaliştilor, sinistraţilor sau căpşunarilor. Iar dacă asta nu era suficient, preşedintele le-a servit-o şi celor pe care opinia publică îi consideră alternativa încă igienică din Partidul Democrat Liberal.
Am aflat ieri, de la Traian Băsescu, că Sever Voinescu, Cristian Preda şi Radu F. Alexandru n-ar mai fi fost membri PDL dacă actualul locatar de la Palatul Cotroceni conducea partidul. Oare Emil Boc, Elena Udrea, Vasile Blaga, Radu Berceanu sau Adriean Videanu ar mai fi deţinut, astăzi, funcţii la vârful piramidei politice de la Bucureşti dacă acelaşi Traian Băsescu n-ar fi condus România? Nu aştept un răspuns.
Preşedintele nu livrează explicaţii, ci doar soluţii definitive, convingeri intransigente sau sentinţe fără drept de apel. La finalul primului său mandat prezidenţial, această fermitate boantă a fost interpretată de câteva milioane de alegători drept marca definitivă a competenţei. Bărbatul viril, care luptă neobosit cu hidra corupţiei, nu poate să nu fie şi un bun preşedinte. Vigoarea investită în gherila antimoguli nu poate să nu indice stofa de calitate prezidenţială.
Nota 10 pentru cabotinismul preşedintelui Băsescu şi pentru echipa de campanie. Scenariu de Hollywood, efecte pirotehnice de excepţie, popcorn şi Coca-Cola gratis. Nota doi pentru capacitatea românilor de a funcţiona ca o societate capabilă să-şi imagineze alternative, să aibă standarde sau, pur şi simplu, valori. Când senzaţiile sunt sursa primară a ataşamentului politic, butaforiile funcţionează magistral, iar realitatea se simte monstruos.
În interviul acordat ieri pentru Radio România Actualităţi, preşedinte