Inspectorii vamali de la Albiţa, Leuşeni şi Siret au descoperit nu mai puţin de 70.000 de ţigări ascunse în roţile şi caroseria a două maşini, informează un comunicat emis, ieri, de Vamă.
Astfel, în dimineaţa zilei de ieri, la Vama Albiţa, pe sensul de intrare în ţară, vameşii au identificat un autoturism Hyundai Santa Fe, înmatriculat în Republica Moldova, iar în urma controlului amănunţit efectuat de inspectorii vamali români şi moldoveni, au fost descoperite ascunse sub aripile din faţă şi din spate şi în roata de rezervă ale autovehiculului, 43.600 ţigarete (2.180 pachete), de provenienţă moldovenească, în valoare de 2.180 euro.
În dimineaţa aceleiaşi zile, la Biroul Vamal de Frontieră Siret s-a prezentat cetăţeanul român P.S.M., la volanul unui autoturism BMW 525I, înmatriculat în Republica Moldova. În urma controlului amănunţit efectuat de inspectorii vamali din cadrul Biroului vamal Siret, au fost descoperite ascunse în roţile autovehiculului 26.000 ţigarete (1.300 pachete), de provenienţă ucraineană, în valoare de 1.300 euro.
Conform legislaţiei în vigoare, inspectorii vamali au procedat la sancţionarea contravenţională a şoferilor în cauză, cu amenzi contravenţionale în valoare de câte 5.000 lei, şi au reţinut în vederea confiscării întreaga cantitate de ţigări.
Totodată, în noaptea de 10 spre 11 august, inspectorii vamali din cadrul Biroului vamal Galaţi, împreună cu inspectorii vamali din cadrul Postului vamal Giurgiuleşti (Republica Moldova), au oprit pentru control un tânăr cetăţean italian, pe nume Giovanni, şofer al unui autoturism cu rulotă, marca "Ford", pe sensul de ieşire din Republica Moldova.
Cu toate că respectivul cetăţean a menţionat că nu are nimic de declarat la trecerea frontierei şi nu transportă mărfuri sau obiecte interzise prin lege, la controlul vamal s-au descoperit, ascunse într-un loc special amen