Nu departe de Cheile Turzii, la graniţa dintre judeţele Alba şi Cluj, satul maghiar Rimetea - cu străzi late, mărginite de case albe, cu o arhitectură impresionantă - îşi deschide larg porţile lucrate cu migală, pentru a fi descoperit. Rimetea arată astăzi ca în fotografiile de epocă, toate casele sunt adevărate monumente, piaţa centrală este o bijuterie arhitecturală rurală... Ca să nu mai vorbim despre localnici, pe care nu poţi să nu-i iubeşti când îi vezi mereu cu zâmbetul pe buze.
Înainte de a se numi Rimetea, satul a purtat alte nume. Trascău i s-a spus imediat după Marea Unire, făcându-se referire la Munţii Trascăului, ce se află în apropiere. În germană, i s-a spus Eisenburg. Iar această denumire aminteşte de rădăcinile austriece (localitatea Eisenwurzen) şi germane ale vechilor locuitori, veniţi aici în 1350, pentru a lucra la minele de fier. Localitatea este însă mult mai bătrână. Încă din timpul romanilor (106-274) zona a fost populată. O dovedesc monezile romane din timpul împăraţilor Antoninus Pius şi Maximinus Thrax, pe vremea cărora s-au deschis primele exploatări miniere.
Astăzi, satul e considerat un adevărat muzeu, în întregul său. După închiderea minelor de fier din zonă, în secolul al XIX-lea, şi după închiderea fabricilor la care lucrau localnicii, în secolul al XX-lea, întoarcerea la tradiţiile manufacturiere locale şi turismul par să fie noua "mină de aur" a rimetenilor. Din cele 150 de imobile de patrimoniu, peste 50 găzduiesc pensiuni, unde mâncarea se pregăteşte după reţete străvechi, în vase pictate cu modele specifice.
PRIN LUMEA GASTRONOMICĂ
Despre lumea gastronomică a satului se pot povesti multe. Interesant este aici că fiecare gospodină se poate mândri cu "reţetele casei". Sunt câteva preparate tradiţionale care numai la Rimetea se pregătesc într-un fel anume. Un exemp
