Primăria Zalău a dispus demolarea a 12 garaje din cartierul Dumbrava I, pentru a putea amenaja pe terenul respectiv mai multe locuri de parcare. Decizia primăriei îi nemulţumeşte pe proprietari, care sunt obligaţi să demoleze garajele până luni, 16 august.
Proprietarii garajelor de pe Aleea Dumbrăviţa, din cartierul Dumbrava I, sunt obligaţi să-şi dărâme garajele construite pe domeniul public, până luni, la ora 9.00.
Municipalitatea intenţionează să amenajeze spaţiul verde din zonă, iar prin dărâmarea celor 12 garaje vor fi obţinute 18 locuri de parcare plus alte 19 prin reamenajarea trotuarelor.
De cealaltă parte, proprietarii de pe Aleea Dumbrăviţa spun că măsura primăriei este abuzivă, pentru că ei au investit bani în garaje, iar construcţiile au fost autorizate.
Mai mult, proprietarii au acţionat primăria în judecată pentru a-şi păstra garajele, dar Radu Nistorescu, city manager, spune că procesul, care are termen în 9 septembrie, nu le poate opri demersurile deoarece demolarea garajelor şi reamanajarea zonei sunt activităţi „de interes public”.