Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România a pierdut meciul amical cu Turcia

Publicat in rfi, joi 12 august 2010 ·

"Nu meritam să pierdem". Iată ce spune selecţionerul Răzvan Lucescu, după ce echipa de fotbal a României a pierdut meciul amical cu Turcia, scor zero la doi. Antrenorul dă vina pe unele greşeli de arbitraj, care ar fi viciat rezultatul, în opinia lui. Selecţionerul Turciei, Guus Hiddink s-a declarat încântat de victoria din meciul amical cu România.

"Nu meritam să pierdem". Iată ce spune selecţionerul Răzvan Lucescu, după ce echipa de fotbal a României a pierdut meciul amical cu Turcia, scor zero la doi.

Antrenorul dă vina pe unele greşeli de arbitraj, care ar fi viciat rezultatul, în opinia sa. "Fac parte din fotbal greşelile mari de arbitraj, e păcat de munca băieților. Am întâlnit un adversar foarte tehnic, valoros. Au avut un plus de valoare, dar datorită organizării şi determinării băieţilor, am reuşit să compensăm, am stat bine pe teren, am avut și contra-atacuri periculoase. Raportul marilor ocazii e egal, ar fi fost just un rezultat de egalitate. Greşeală foarte mare de arbitraj la penalty, dar şi când am pierdut mingea şi am ajuns într-o astfel de situaţie. Moralul poate fi ridicat, jucătorii trebuie sa aibă încredere, au jucat cu un adversar puternic. Nu meritam să pierdem", afirmă Răzvan Lucescu la TVR.

Selecţionerul Turciei, Guus Hiddink s-a declarat încântat de victoria din meciul amical cu România, primul la care olandezul s-a aflat pe banca tehnică a naţionalei Turciei. "Este foarte frumos să câştigi. Mă bucur că am învins în primul meu meci la Istanbul. Jucătorii intră încet-încet în formă, trebuie să se obişnuiască cu un ritm alert de joc. Sper că vor progresa în ceea ce priveşte condiţia fizică. Naţionala Turciei nu s-a calificat la Cupa Mondială din Africa de Sud, dar îşi poate recăpăta prestigiul pierdut. Trebuie să ne apărăm împreună şi să atacăm împreună şi pentru a face acest lucru trebuie să avem o condiţie fizică foarte bu

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 49 minute
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum o ora
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 49 minute
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 47 minute
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Judecătorii CCR pot pierde indemnizația de 36.000 de euro de la finalul mandatului. Proiect depus la Senat de parlamentari ai puterii

HotNews acum 35 minute
Proiectul de lege depus la Senat de către parlamentari de la PNL și USR stabilește că judecătorii Curții Constituționale nu mai pot primi cei 180.000 de lei la final de mandat. Foștii judecători CCR pot beneficia acum de această sumă, drept „indemni

Percheziții DNA la instituții publice din Cluj și Bistrița-Năsăud într-un dosar de corupție vizând funcționari publici

Ziua Constanta acum 3 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, în perio

„Îţi dau un topor în cap… S-ar putea să te jupoi”. Ameninţările primite de o femeie de la fostul iubit, pentru care avea ordin de protecție

HotNews acum 2 ore
Un bărbat de 51 de ani a fost arestat preventiv după ce şi-a ameninţat cu moartea fosta parteneră, deși împotriva sa era emis un ordin de protecție prin care i s-a interzis orice contact cu femeia, potrivit unui comunicat transmis marți de Ministeru

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 6 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Încă 30 de zile de arest pentru procurorul gălățean acuzat că a încercat să muşamalizeze dosarul unui preot acuzat de viol

G4Media acum 31 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Judecătorii au prelungit cu 30 de zile măsura arestului preventiv în cazul procurorului gălăţean Nicolae Cuzi, acuzat că a încercat să muşamalizeze dosarul unui preot cercetat penal pentru viol asupr

Un bărbat a capturat doi urși pe care i-a ținut acasă, într-un grajd din județul Arad

Mediafax acum 47 minute
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş au dispus luarea măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile împotriva inculpatului R.R.C. cercetat pentru vânarea speciilor de vânat strict protejate în alte condiţ

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

16°/27°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°