Mesajul a fost trimis. Multumesc!

WEEKEND Maraton de filme la Cinema Studio. Intrarea este gratuită

Publicat in Adevarul, joi 12 august 2010 ·

Caravana „Transilvania International Film Festival” aduce producţii europene inedite în capitala Banatului. Timp de trei zile, pasionaţii de film vor putea devora unele dintre cele mai apreciate şi premiate filme străine şi româneşti.

Ţintuiţi în scaunele din sala Cinematografului Studio, cu ochii mari şi concentraţi la ecran, aşa îşi vor petrece weekendul sute de timişoreni fani ai filmelor. Pentru aceştia, Caravana TIFF este unul dintre evenimentele cele mai aşteptate, tocmai datorită relevanţei producţiilor prezentate şi noutăţilor în materie de cinematografie din România, Europa şi chiar din lumea întreagă.

„Scopul este să readucem publicul la cinema, dar şi să reorientăm atenţia acestuia către filmele din ţările Uniunii Europene, dar şi către cele din ţări mai îndepărtate”, a spus Flavia Crainicu, reprezentant al Caravanei TIFF.

Filme şi surprize

După-amiezile toride ale acestui final de săptămână vor putea fi petrecute în compania unor personaje cu poveşti inedite puse pe crane de regizori din România, Danemarca, Franţa, Elveţia, Bulgaria, Germania, Slovenia, Ungaria, Japonia, Austria, Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Italia şi Belgia. Organizatorii Caravanei TIFF au pregătit o surpriză pentru publicul timişorean.

La proiecţia de sâmbătă seara, de la ora 20.30, a filmului „Lumea e mare iar salvarea se ascunde după colţ” va fi prezent şi producătorul Stefan Kitanov, fondatorul Festivalului Internaţional de Film de la Sofia. „După film, acesta va sta la o discuţie cu publicul şi îi va provoca pe cei din sală la o partidă de table”, a mai spus Flavia Crainicu. Intrarea la evenimentul care are loc la Cinema Studio este gratuită în fiecare seară a weekendului.

Programul filmelor la TIFF

Astăzi, proiecţiile încep la ora 18.00 cu „Caravana Cinematografică” şi continuă la ora 20.30 cu „Antichrist”. Sâmbătă după-amiaza va fi v

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 22 minute
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum o ora
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

Incendiu puternic într-un bloc din Baia Mare. Două persoane au ajuns la spital și 28 de locatari au fost evacuați

Gandul acum 2 ore
Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din Baia Mare, luni dumineață, 21 iulie 2025. În urma deflagrației, două persoane au fost rănite. S-a dispus evacuarea a 28 de persoane din imobil, iar pompierii au intervenit de urgență. Un incendiu a iz

Un tânăr a murit, iar alţi doi sunt răniţi, după ce s-au răsturnat cu mașina, în Bistriţa-Năsăud. Şoferul era băut

Adevarul acum o ora
Un tânăr de 18 ani a murit, iar alţi doi, de 19 şi 20 de ani, au fost răniţi, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat luni dimineaţă, în comuna Leşu, din judeţul Bistriţa-Năsăud. Şoferul, de 19 ani, avea 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tensiuni în coaliţie: Paul Stănescu cere şedinţă de urgenţă a coaliţiei, iar PSD să decidă dacă mai rămâne la guvernare

Ziarul Financiar acum 29 minute
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, acuză că al doilea pachet de măsuri anunţat de Guvern păstrează aceeaşi „logică heirupistă şi rigidă” şi nu are „evaluări reale”. În aceste condiţii, cere o şedinţă de urgenţă a coaliţiei, iar social-democra

Donald Trump cere schimbarea numelor unor echipe de fotbal american şi baseball

BusinessMagazin acum 26 minute
Preşedintele Donald Trump ameninţă că va bloca un nou acord privind stadionul echipei de fotbal american a lui Washington dacă echipa nu îşi restabileşte vechiul nume, Redskins, considerat ofensator pentru nativii americani, potrivit AP.

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum 3 ore
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 13 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

Horoscop pentru săptămâna 21 - 27 iulie 2025. Săptămâna debutează cu aspecte parteneriale pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Ești căutat de persoanele din anturajul apropiat în prima parte a săptămânii. Sunt posibile discuții și întâlniri cu lume diversă. Schimbul de informații este benefic pentru toată lumea, insă evită să povestești prea multe despre tine și plan

Ecuadorul îl extrădează în SUA pe Fito, cel mai periculos traficant de droguri al țării

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârșitul lunii iunie după un an și jumătate de fugă. Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/38°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

28°
lun.

19°/40°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°