Un manuscris din epoca brâncovenească, despre care specialiştii susţin că ar fi cea mai veche culegere de reţete de pe teritoriul României, se află în custodia Bibliotecii Academiei Române. "Carte întru care să scriu mâncărurile de peşte şi raci, stridii, melci, legumi, erburi şi alte mâncări de sec şi de dulce, despre orânduiala lor" scrie pe pagina întâi a manuscrisului de la sfârşitul veacului al XVII-lea, al cărui destin a fost să vadă lumina tiparului abia în anul 1997, sub îngrijirea Ioanei Constantinescu, la Editura Fundaţiei Culturale Române.
Chiar dacă este cea mai importantă mărturie a unei epoci cu privire la habitudinile culinare, acesta nu este însă singurul document care ne lămureşte ce se mânca pe vremea lui Brâncoveanu. Antonio Maria del Chiaro, secretarul personal al voievodului valah, ne-a lăsat, de asemenea, bogate informaţii despre obiceiurile şi tradiţiile culinare de la Curte. El remarca, de exemplu, că "domnul ia masa în aceeaşi sală unde împarte dreptatea şi vine cu acelaşi ceremonial ca la divan". Constată evidenta influenţă occidentală din cuhniile domneşti - nemţească, italienească, franţuzească -, ca şi utilizarea furculiţelor (o noutate în epocă) ori bogăţia meniului: "Asemenea mese durau pe puţin şapte ceasuri şi aveau atâtea feluri de mâncare, că le pierdem şirul. Se începea cu carne de pasăre şi se termina cu vânat cu pene sau blană. Vinul se schimba de mai multe ori, iar vesela era din porţelan adevărat".
MARTIRII
De ce amintim însă la această rubrică ineditele pagini despre istoria gastronomiei româneşti? Pentru că, în această săptămână, în calendarul ortodox îl vom pomeni pe domnitorul Constantin Brâncoveanu (1688-1714) într-o altă ipostază a sa, cea de martir al creştinătăţii, alături de fiii săi Constantin, Ştefan, Radu şi Matei şi de sfetnicul său Ianache.
În tim
