Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suntem tot mai puţini

Publicat in Timpolis, joi 12 august 2010 ·

Populaţia României este în continuă scădere, se arată într-un studiu recent al Institutului Naţional de Statistică. Principalele cauze ale acestui fenomen, spun sociologii, sunt sărăcia, exodul şi renunţarea la valorile tradiţionale din cadrul familiei. Practic, criza identitară a societăţii se reflectă în criza de identitate a individului, mai explică sociologii timişeni.

De la lună la lună, mai puţini români

Populaţia României a scăzut într-o singură lună, din mai până în iunie, cu 1.891 de persoane, a anunţat, marţi, Institutul Naţional de Statistică. Potrivit I.N.S., în iunie s-au născut 18.743 copii (10,6 născuţi-vii la mia de locuitori), cu 2.667 mai mulţi decât în luna mai. Numărul persoanelor care au decedat în iunie a fost de 20.634 (11,7 decedaţi la mia de locuitori), cu 623 decedaţi mai puţini decât în luna mai. Iar excedentul numărului decedaţilor faţă de numărul născuţilor-vii (sporul natural negativ) a dus la scăderea populaţiei în luna iunie cu 1.891 persoane, în timp ce în luna mai a scăzut cu 5.181 persoane faţă de perioada similară a anului trecut.

Potrivit I.N.S., numărul copiilor cu vârstă sub un an, care au decedat în iunie, a fost de 153 (8,2 copii sub un an la mia de născuţi-vii), în creştere faţă de luna mai, când au fost 148.

În plus, în aceeaşi perioadă, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat mai puţine căsătorii : 6.033 de căsătorii în iunie, cu mai puţin de 4.975 căsătorii comparativ cu luna precedentă. La celălalt pol, numărul familiilor destrămate a crescut, instanţele pronunţând în iunie 3.093 de divorţuri, cu 164 mai multe decât în luna mai. Comparativ cu luna iunie a anului trecut, în iunie 2010 numărul născuţilor-vii a fost mai mic cu 151, iar numărul persoanelor care au decedat a fost mai mare cu 1.369. Totodată, în acest an numărul populaţiei a scăzut cu 1.891 persoane, în timp ce

Articolul in Timpolis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două cutremure s-au produs în România sâmbătă dimineața, 21 septembrie. Zonele unde au avut loc

Ziare.com acum 31 minute
Două cutremure, de mică intensitate - 2,9 și 2,1 - s-au produs sâmbătă dimineață, 21 septembrie. Unul a avut loc în zona seismică Vrancea, iar celălalt în zona seismică Făgăraș-Câmpulung. Patru mișcări seismice au avut loc în țara noastră în ultimel

Două femei au murit într-un microbuz răsturnat la Pogoanele, în Buzău. Accidentul a făcut alte cinci victime

Libertatea acum o ora
 O mașină în care se aflau șapte persoane s-a răsturnat vineri seară pe câmp, pe un drum judeţean, în oraşul Pogoanele, din judeţul Buzău. În urma impactului, două femei au murit pe loc, anunță IPJ Buzău, citat de News.ro.

Ședință pe teme economice la nivel înalt, între Rusia și Ungaria, la Budapesta. „Întreaga Europă face afaceri cu ruşii, dar sunt mulţi care neagă”

Ziare.com acum 2 ore
Dezvoltarea cooperării economice între Ungaria şi Rusia în domenii care nu sunt afectate de sancţiuni internaţionale este în interesul economiei naţionale, al securităţii naţionale şi al strategiei naţionale, a declarat vineri, la Budapesta, în urma

Ucraina interzice utilizarea oficială a aplicaţiei Telegram de teama spionajului rusesc

Mediafax acum o ora
Consiliul pentru Securitate Naţională şi Apărare a anunţat restricţiile după ce Kirilo Budanov, şeful agenţiei ucrainene de informaţii pentru apărare, a prezentat consiliului dovezi ale capacităţii serviciilor speciale ruseşti de a spiona platforma,

Marcel Boloș: România va intra în 2025 „într-un proces de ajustare fiscal-bugetară” / Ce spune ministrul finanțelor despre o majorare de taxe și impozite

HotNews acum o ora
România va intra într-un proces de ajustare fiscal-bugetară, începând din 2025, iar regulile pentru gestionarea finanţelor ţării vor fi mult mai stricte, a anunţat, vineri seara, ministrul Finanţelor Marcel Boloş, transmite Agerpres. „Anul viitor va

Anunțul RAR pentru șoferi! Stațiile ITP vor fi închise pentru două zile

Ziua Constanta acum 15 minute
Registrul Auto Român informează că în intervalul sâmbătă, 5 octombrie 2024, ora 8:00 – duminică, 6 octombrie 2024, ora 24:00, Registrul Auto Român va desfășura lucrări de mentenanță și upgrade la infrastructura tehnică a sistemelor proprii. Aceste l

Ultrabogaţii Marii Britanii ameninţă cu plecarea în masă din ţară, înainte de modificările fiscale propuse de guvern

News.ro acum 3 ore
Monaco, Italia, Elveţia, Dubai. Sunt doar câteva dintre destinaţiile care încearcă să-i ademenească pe super bogaţii Regatului Unit înainte de modificările propuse la regimul fiscal al ţării, relatează CNBC. Aproape două treimi (63%) dintre investit

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 13 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 13 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Serghei Lavrov amenință că Rusia este „complet pregătită” pentru un război cu NATO în Arctica

G4Media acum 3 ore
Ministrul de externe al Kremlinului, Serghei Lavrov afirmă că „Arctica nu este teritoriul Alianței Nord-Atlantice” și că Rusia este „complet pregătită” pentru un conflict cu NATO în regiune, potrivit presei de stat ruse, citată de Digi24.ro „Vedem c

Vremea

București
acum

20°
sâm.

15°/25°
dum.

16°/25°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

20°
sâm.

17°/22°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
Timisoara
acum

16°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°