Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Galaţi: Un sfert dintre beneficiarii programului "Euro 200" returnează cupoanele

Publicat in Adevarul, joi 12 august 2010 ·

Pentru că sunt săraci lipiţi, părinţii multor beneficiari ai acestui program sunt nevoiţi să restituie vaucherele. Cu echivalentul în lei a 200 de euro nu se poate cumpăra un computer.

Zeci, chiar sute de vouchere destinate achiziţionării de calculatoare prin programul guvernamental „Euro 200” sunt returnate anual la Inspectoratul Şcolar pentru că nu pot fi utilizate de beneficiari.

Motivul? Familiile copiilor care primesc acest ajutor nu au venituri care să le permită completarea sumei necesare pentru achiziţionarea unui calculator nou. Cu echivalentul în lei a 200 de euro nu se poate cumpăra un computer.

„Obligatoriu trebuie să mai pui ceva, or, mulţi beneficiari ai acestor ajutoare au venituri «zero» şi sunt adevărate «cazuri sociale». În aceste condiţii, mulţi nu au bani pentru completare sumei şi aduc înapoi la şcoală tichetele valorice”, afirmă inspectorul general adjunct Onuţ Atanasiu.

La Galaţi, ministerul a avizat anul acesta aproximativ 500 de dosare ale beneficiarilor programului „Euro 200”. Aceştia au la dispoziţie toată luna august pentru a-şi cumpăra computerele. Până la începutul anului şcolar, trebuie să şi dovedească, prin facturi şi procese verbale de predare-primire, că au folosit aceste vouchere.

Onuţ Atanasiu crede că, în toamnă, cel puţin 100 de tichete valorice se vor întoarce la Inspectorat pentru că nu vor putea fi folosite.

„Din punctul meu de vedere statul român ar trebui să le dea acestor copii direct calculatoarele, cu sisteme de operare preinstalate. Poate la nişte preţuri mai mari, dar cu certitudinea că ele ajung la copii şi cu posibilitatea de a le urmări direct”, mai spune inspectorul general adjunct de la Inspectoratul Şcolar Galaţi.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salariul minim ar putea crește de anul viitor. Care sunt condițiile

Adevarul acum o ora
Guvernul trebuie să ia o decizie până la finalul anului privind salariul mediu brut. O lege care transpune o directivă a UE obligă la majorări anuale, în funcție de evoluția indicatorilor sociali, economici și financiari.

Video Trump l-a lăudat pe Viktor Orbán la conferința de pace din Egipt: „Ești un lider extraordinar”

Adevarul acum 18 minute
Președintele american Donald Trump l-a elogiat pe premierul ungar Viktor Orbán, numindu-l „un lider extraordinar” și „fantastic”, în cadrul conferinței de pace privind Fâșia Gaza, desfășurate luni în stațiunea egipteană Sharm el-Sheikh, de la Marea

Cine este propunea PAS pentru funcția de premier al Republicii Moldova / Viitorul prim ministru vine din mediul privat

HotNews acum 54 minute
Omul de afaceri Alexandru Munteanu, în vârstă de 61 de ani, urmează să fie propus pentru funcția de premier al Republicii Moldova de către Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), formațiunea care deține majoritatea în Parlament. Anunțul a fost făc

Ministerul Educației: Nu scad salariile, e un calcul unitar al sporului de suprasolicitare psihică

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Educației răspunde marți unei adrese a federațiilor sindicale, în care se menționează că „se înregistrează o diminuare a salariilor care se cuvin personalului didactic de predare și personalului didactic de conducere, de îndrumare și cont

CSM își menține poziția în disputa privind pensiile de serviciu: „Noua lege nu are nicio legătură cu cerințele Comisiei Europene”

Adevarul acum 46 minute
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a transmis marți, 14 octombrie, un nou comunicat prin care reafirmă poziția exprimată anterior în legătură cu modificările aduse pensiilor de serviciu. Instituția precizează că noua lege care schimbă regimul

Tradiții și superstiții de Sfânta Parascheva 2025. Puterea Acatistului pus pe 14 octombrie

Cancan acum 4 ore
Pe 14 octombrie, Iașiul se transformă într-un adevărat centru de pelerinaj, atrăgând credincioși din întreaga țară și chiar din alte state ortodoxe. Este ziua în care se sărbătorește Sfânta Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, ale cărei moașt

Donald Trump a confirmat vizita lui Volodimir Zelenski la Casa Albă

Adevarul acum 5 ore
Donald Trump a confirmat, luni, că îl va primi pe Volodimir Zelenski la Casa Albă, la sfârşitul acestei săptămâni, în contextul intensificării atacurilor rusești asupra infrastructurii energetice a Ucrainei și al negocierilor privind sprijinul milit

The Cure și twenty one pilots sunt headliners la Electric Castle 2026

HotNews acum 4 ore
Electric Castle anunță artiștii ce sunt cap de afiș pentru vara 2026: twenty one pilots și The Cure sunt confirmați pentru ediția ce va avea loc între 16 și 19 iulie, la Bonțida. Abonamentele sunt disponibile pe electriccastle.ro, la un preț special

CNA îi cere președintelui Nicușor Dan includerea educației media în Strategia Națională de Securitate

Gandul acum 2 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului i-a transmis o solicitare oficială preşedintelui României, Nicuşor Dan, prin care cere includerea educaţiei media ca pilon în viitoarea Strategie Naţională de Securitate. CNA, prin solicitarea trimisă președinte

Primăria Capitalei vrea să interzică circulația mașinilor de marfă și de curierat în anumite intervale orare. Ție cum ți se pare acest proiect?

Gandul acum 2 ore
Primăria Municipiului București a lansat în dezbatere publică un proiect de hotărâre privind reglementarea programului orar de desfășurare a activităților de aprovizionare, de curierat și celor specifice de salubrizare pe teritoriul Municipiului Buc

Vremea

București
acum

15°
mar.

9°/15°
mie.

10°/13°
joi

10°/14°
vin.

9°/18°
Iasi
acum

10°
mar.

7°/12°
mie.

7°/12°
joi

8°/14°
vin.

6°/16°
Constanta
acum

14°
mar.

9°/14°
mie.

12°/15°
joi

12°/13°
vin.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

5°/13°
mie.

6°/13°
joi

4°/13°
vin.

5°/14°
Timisoara
acum

17°
mar.

9°/17°
mie.

7°/14°
joi

9°/17°
vin.

9°/15°