Aromânii au fost, de când există, un neam de oameni gospodari şi muncitori. Români de la sud de Dunăre, s-au risipit şi împrăştiat timp de secole prin toată Peninsula Balcanică, ducând cu ei tradiţii şi reguli vechi, pe care le respectă şi astăzi. Sunt răspândiţi prin Grecia, Albania, Macedonia, Croaţia, Serbia, Muntenegru, Bulgaria, România - mai ales în Dobrogea - şi chiar, izolat, îi găsim azi prin America şi Australia. Şi la atâtea regiuni în care trăiesc, atâtea nume: slavii le spun vlahi, grecii le spun cuţo-vlahi, iar noi le mai spunem şi machidoni. Oricum le-am zice, aromânii sunt aceiaşi peste tot şi tradiţiile îi unesc şi îi fac puternici, adevăraţi reprezentanţi ai unei culturi străvechi.
FERMENTUL BALCANILOR
Răspândiţi în Balcani şi prigoniţi social, aromânii s-au descurcat cum au putut. Fiind obişnuiţi cu schimbatul casei, transhumanţa li s-a potrivit ca o mănuşă. Oieritul este la ei cea mai veche meserie şi cea pe care o practică şi cu cel mai mare drag. Radu Anton Roman vorbeşte despre oierii aromâni, asemuindu-i cu poporul ales al lui Moise care, oropsit fiind, se mută, îşi găseşte un loc şi îl face să înflorească şi să prospere, exact cum face şi acest neam al ar'mânilor: "Lungile caravane de măgari ale aromânilor străbătând Levantul, căutându-şi un loc liniştit unde să-şi prăjească «pitele» şi să-şi pască oile, au fost, vreme de secole, fermentul care a făcut să înflorească oraşele balcanice. Sunt cea mai reliefată populaţie română formată dincolo de frontierele convenţionale, o comunitate bogată, slavă Domnului, dar măsurată în cheltuieli, aşa cum se cuvine la oameni cinstiţi, singuri şi duşmăniţi de mulţi". Au reuşit să reziste până acum tocmai datorită modestiei şi respectului lor pentru tradiţii şi muncă.
Îmi aduc aminte, acum câţiva ani, am fost invitaţi acas
