Studiul Darian arată că cele mai multe tranzacţii în primul semestru s-au făcut cu apartamente de la marginea Clujului sau din zonele limitrofe. Analiza agenţiei de evaluare mai arată că trec foarte bine apartamentele cu una sau două camere din blocurile noi, aflate la marginea oraşului.
În prima parte a anului 2010, potrivit unei analize a pieţei rezidenţiale realizate de agenţia de evaluare Darian, cele mai vândute, în primul semestru din 2010, au fost noile apartamente de la marginea Clujului sau din zonele limitrofe (Floreşti, Apahida, Baciu). Acestea s-au ieftinit cu aproximativ 2,6 procente faţă de a doua jumătate a anului trecut. Preţul mediu la locuinţele din aceste zone este, în prezent, de 1.035 de euro pentru un metru pătrat. Cele mai scăzute preţuri din aceste zone au fost înregistrate în Zona Câmpului, cartierul Europa şi Borhanci, media pe metru pătrat ajungând la 960 de euro.
În ceea ce priveşte apartamentele vechi, cel mai mult s-au ieftinit apartamentele cu trei şi patru camere, care se pot cumpăra cu 1.038 de euro pentru fiecare metru pătrat de suprafaţă utilă.
„Este de înţeles de ce se vând mai bine apartamentele din zonele limitrofe oraşului. Criteriul după care lumea se ghidează atunci când îşi cumpără un apartament este preţul. În Floreşti sau Apahida, Preţurile sunt mai mici, iar apartamentele noi” spune un reprezentant agenţiei Imobil Star. Analiza, realizată de către unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa de evaluări din România, mai relevă faptul că apartamentele vechi din Cluj s-au ieftinit anul acesta, comparativ cu sfârşitul anului trecut, cu 3,4%. Cele mai ieftine apartamentele vechi din oraş s-au vândut în Mănăştur şi Mărăşti, acolo unde media a fost de 900 de euro pe metru pătrat.
Bogaţii nu-şi mai permit ratele
Potrivit analizei amintite, de la începutul anului au apărut pe piaţă mai