Poliţiştii constănţeni previn furturile de animale
În ziua de 11 august a.c., poliţişti din cadrul Serviciului de Ordine Publică şi Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au participat la o întâlnire cu crescătorii de animale din localitatea Mihai Viteazu, judeţul Constanţa, la acţiune fiind prezenţi şi poliţiştii care îşi desfăşoară activitatea în această localitate.
Scopul acestei activităţi a vizat reducerea riscului de victimizare a cetăţenilor din mediul rural, împotriva furturilor de animale.
Activitatea s-a derulat sub forma unor discuţii libere între poliţişti şi crescătorii de animale, aceştia din urmă fiind invitaţi să prezinte problemele cu care se confruntă, astfel ca împreună oamenii legii, să identifice soluţii pentru rezolvarea lor.
Printre factorii principali care favorizează furturile de animale în mediul rural, se numără lipsa pazei şi neglijenţa proprietarilor.
Cetăţenii prezenţi la această întâlnire, în special cei ale căror adăposturi de animale sunt amplasate în locuri izolate, au fost sfătuiţi să nu lase animalele nesupravegheate, să asigure paza umană, dar şi cu ajutorul câinilor, să folosească sisteme sigure de închidere a zonelor de acces în spaţiile destinate animalelor, să ilumineze gospodăria în timpul nopţii.
De asemenea, crscătorilor de animale li s-a pus în vedere să se informeze înainte de a angaja un paznic, pentru a evita persoanele care ar putea fi tentate să se implice în activităţi infracţionale.
Activitatea se încadrează în Programul de Prevenire a Furturilor din Locuinţe, Societăţi Comerciale şi a Furturilor de Animale 2010, derulat de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa.
COMPARTIMENTUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Poliţiştii constănţeni previn furturile de animale
În ziua de 11 august a.c., poliţişti din cadrul Serviciului de