- Editorial - nr. 606 / 12 August, 2010 Suntem saraci, dar nici bunele maniere nu ne dau afara din casa. Daca ar fi altfel, cu siguranta, tara noastra, orasele si satele noastre, intregul peisaj geografic ar arata asa cum vedem pe la altii si ne minunam, intrebandu-ne, in acelasi timp, de ce la noi nu se poate. Evident, s-ar putea, daca am face si noi ceva in acest sens, dar, din pacate, si in acest domeniu, al nivelului de civilizatie, ne multumim cu putin. Din moment ce, in mod obisnuit, vorbim despre noi si tarile civilizate, ca doua entitati distincte, este clar ca ne asumam aceste diferente. De altfel, chiar daca n-am recunoaste, realitatea ne-ar confirma-o cu prisosinta. De ce suntem noi, romanii, mai putin civilizati decat altii? Daca ea, civilizatia, ar fi o chestiune genetica, cu siguranta, am fi inaintea multora, dar, dupa cum se vede, este o problema mai mult de educatie, care, prin urmare, se deprinde, invatand-o, exersand-o, atat teoretic, cat si practic, pana la insusirea ei deplina. In fond, civilizatia nu este altceva decat o forma de manifestare a omului in relatiile cu el insusi, cu semenii, si cu societatea sau colectivitatea in care traieste. Intrucat ea nu este niciun dat, si niciun dar, rezulta ca aceasta se zideste cu migala, fiecare generatie aducandu-si contributia la desavarsirea ei. Un inceput care nu se termina niciodata, dar care, in fiecare etapa a vietii, are rotundul ei si este guvernata de norme clare, aflate sub incidenta principiului a "ceea ce se cuvine si ceea ce nu se cuvine". A fi civilizat, in sens mai larg, nu este suficient sa fii manierat sau politicos doar in anumite circumstante, sa stii cum sa stai la masa sau cum sa tii tacamurile in mana. Notiunea in sine contine o suma mult mai mare de norme si atitudini care il definesc pe individ, ca om, in raport cu ceilalti, cu intreaga societate, gesturile, actele lui comport