Accidentul de muncă a avut loc ieri în incinta unei societăţi comerciale din Petrila. Muncitorul încerca să desfacă un troliu pentru transportul buştenilor, moment în care a fost lovit în zona capului şi peste piciorul stâng de un brad de circa opt metri lungime.

Bărbatul, conducător auto în cadrul respectivei firme, a fost transportat cu ambulanța la Spitalul de Urgență Petroșani pentru îngrijiri medicale. Cercetările în cauză sunt continuate de procurori şi inspectorii de muncă.
Biciclist la pământ
Un bărbat de 61 de ani, din Simeria, a fost accidentat, ieri, pe Calea Zarandului din Deva. Vârstnicul se deplasa pe ruta Arad - Simeria, s-a dezechilibrat şi a fost acroşat de un autotractor condus de un cetăţean bulgar de 36 de ani.
La volan, fără permis
Un devean de 41 de ani este cercetat de poliţişti după ce, ieri, a fost surprins în trafic fără a avea permis de conducere. Acesta a fost depistat la volanul unui autoturism marca Dacia, pe bulevardul Decebal din municipiul Deva.