Artistul german, care în cei 30 de ani de carieră a evoluat pe scene din toată lumea, s-a îndrăgostit de Satu Mare, unde a devenit cetăţean de onoare şi director muzical al Filarmonicii „Dinu Lipatti“ .
Profil
Născut 29 septembrie, 1951, Düsseldorf, Germania
Studii - Şcoala Superioară „Robert Schumann“ din Düsseldorf
Stare civilă – Căsătorit
A venit pentru prima dată la Satu Mare în anul 1992. „Am colaborat înainte de Revoluţie cu mai mulţi instrumentişti din Transilvania, astfel că, în 1990 am venit pentru prima dată în România într-o colaborare cu orchestra din Târgu-Mureş“, spune dirijorul. Din 1993 acesta este dirijor oaspete principal al Filarmonicii Dinu Lipatti Satu Mare, iar incepând cu anul 2001 este Directorul Muzical al filarmonicii sătmărene.
Din Düsseldorf, în Sătmar
Corul bisericii catolice din oraşul natal Düsseldorf a reprezentat primul contact al lui Franz Lamprecht cu muzica clasică. „Corul bisericii mi-a deschis încă din copilărie apetitul pentru muzica clasică. Tatăl meu avea un pian şi mai cântam aşa din joacă. Pe la vârsta de 10 ani am început şi primele cursuri de muzică, la pian“, îşi aminteşte Lamprecht. Trei ani mai târziu, la vârsta de 13 ani a cântat la orgă în biserică. „Atunci am câştigat şi primii bani, din care ulterior mi-am plătit cursurile de percuţie, trompetă şi vioară“, mărturiseşte acesta. Decizia de a deveni dirijor a venit însă la finalul studiilor preuniversitare. „S-a alcătuit o orchestră a tinerilor care urma să aibă o mare reprezentaţie. Atunci am fost numit dirijor al acestei orchestre. La spectacol a fost şi un profesor de la Academia de Muzică din Düsseldorf care m-a felicitat şi m-a sfătuit să urmez această carieră, ceea ce s-a şi întâmplat astfel că în următorii şapte ani am fercventat cursurile de dirijorat ale Şcolii Superioare Robert Schumann