Multe ministere vor fi mai sărace în urma rectificării bugetare din acest an. Guvernul va tăia din fondurile Educaţiei, Internelor, Apărării şi Justiţiei, potrivit unui proiect obţinut de agenţia Mediafax. Principalii câştigători sunt Ministerul Muncii, Sănătatea şi Cultura.
Multe ministere vor fi mai sărace în urma rectificării bugetare din acest an. Guvernul va tăia din fondurile Educaţiei, Internelor, Apărării şi Justiţiei, potrivit unui proiect obţinut de agenţia Mediafax. Principalii câştigători sunt Ministerul Muncii, Sănătatea şi Cultura.
La o primă vedere, accentul rectificării cade pe partea socială. Cu alte cuvinte, cel mai important beneficiar al suplimentării fondurilor este Ministerul Muncii. Acesta va primi în plus peste patru miliarde de lei.
Fondul de şomaj este întărit cu un miliard de lei, anticipând reducerea numărului de salariaţi. De altfel, ministrul Muncii, Mihai Şeitan preciza recent la RFI că se aşteaptă la o creştere a şomajului în ultima parte a acestui an şi la o scădere anul viitor.
Guvernul susţine că vor exista bani pentru plata la timp a pensiilor şi a ajutorului de şomaj, pentru a evita apariţia unor conflicte sociale.
Ministerul Sănătăţii va primi încă 2,81 miliarde de lei, adică transferuri din bugetul de stat către bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, pentru acoperirea deficitului.
Bani în plus primeşte şi Ministerul Culturii. Cele 57 de milioane de lei vor merge la restaurarea monumentelor istorice şi la consolidarea unor clădiri de cultură, precum Biblioteca Naţională a României şi Teatrul Naţional din Bucureşti.
Principalii perdanţi în urma rectificării sunt Educaţia, Internele, Apărarea şi Justiţia. Ele pierd între două sute şi cinci sute de milioane de lei.
De asemenea, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului va pierde 168,6 milioane de lei, Minist