Zeci de străzi sunt închise circulaţiei rutiere în municipiul reşedinţă de judeţ după ce la începutul acestei luni au demarat lucrările la termoficare.
În ultimele zile strada Tipografiei, Ştefan Dracinschi, Zorilor, Alexandru cel Bun şi Mihai Vitezu s-au alăturat haosului din oraş. În total trei străzi sunt închise total circulaţiei, iar alte 15 parţial, în funcţie de lucrări din totatul de 128 de străzi ale municipiului.
„Şoferii trebuie să circule cu prudenţă şi să aibă mult calm. Ei trebuie să fie atenţi la indicatoarele rutiere acolo unde se lucrează ele se pot schimba. Ne-am asigurat ca pentru fiecare stradă închisă să există o rută alternativă”, ne-a declarat Ştefan Vasincu, şeful administraţiei străzilor din cadrul Primăriei.
Acesta ne-a explicat că pe 20 august va fi dată în circulaţie una din cele trei străzi închise total, iar restul vor fi deschise la sfârşitul lui octombrie sau noiembrie chiar.
În urmă cu două zile astfel de reparaţii şi modernizări au început şi în cartierul Zamca, unde pe strada Rezervorului au apărut alte şanţuri, după alte zeci astupate în urmă cu o săptămână. În alte zone ale oraşului au început şi lucrările de plombare pe străzile unde lucrările ISPA au fost finalizate, blocând circulaţia zilnic pentru câteva ore sau zile. „Două din cele două străzi închise total vor fi redate circulaţiei la sfârşitul acestei luni”, a mai spus Vasincu.
Ştefan Vasincu, administrarea străzilor
„Şoferii trebuie să aibă mult calm, sunt lucrări care trebuiau făcute pentru că ţevile sunt vechi de 50 de ani”