Cu toată simpatia pe care o am pentru gloriile Stelei, Helmuth Duckadam, Ilie Dumitrescu, Dumitru Dumitriu, nu cred că vreunul dintre ei va avea timp să îmbrace paltonul fiind angajat la formaţia din Ghencea. Nu că nu aş crede că proiectul actual e fiabil, ci pentru că nu cred în „dispariţia" lui Gigi Becali. Nu una fizică, aşa cum o cere, într‑un mod tembel, idiot şi demn de nişte întrebări puse de Poliţie, un susţinător, zice el, al Stelei, ci una de faţadă. Gigi Becali o să tacă o zi, două, o săptămână sau trei. Dar la primul meci mai slab al Stelei (ce să mai zicem de o înfrângere?!), la primul (nu ne dorim asta) insucces în cupele europene, la prima manifestare de ostilitate din partea galeriei (şi, nu ne îndoim, va avea parte de multe!), Becali o să explodeze. Şi o să arunce iar cu noroi în stânga şi în dreapta, în Tătăruşanu, în Dumitrescu, în fani, în Duckadam ş.a.m.d. Vrem, nu vrem, asta se va întâmpla, pentru că Gigi Becali nu se poate schimba!
Avem şi o „bază" atunci când spunem asta. Cu toate marile glo¬rii ale Stelei care au ajuns în Ghencea s-a purtat la fel. La început, „miere", explicând tutu¬ror ce mare jucător, antrenor, caracter ş.a.m.d. este cel pe care l-a adus, pentru ca apoi să urmeze nebunia. Exemplul lui Hagi e suficient pentru a avea întreaga imagine a lui Gigi Becali, care pur şi simplu l-a terfelit pe „Rege" în toate felurile, l-a umilit, l-a desfiinţat ca antrenor şi, mai ales, ca om, pentru ca apoi să spună, candid, că acesta e „adevărul" - mereu ce spune el este „adevărul" - şi trebuie luat ca atare.
Antrenori sau preşedinţi care să accepte să lucreze cu Gigi Becali se vor găsi mereu. Steaua e un nume, oferă o carte de vizită şi lumea spune ori „lasă că îl dresez eu pe Becali", ori „îl las pe nebun să vorbească şi eu îmi văd de treaba mea". Nici una dintre aceste variante nu este plauzibilă. Becali nu poate fi „dresat", p
