Oficialii Ministerului Finanţelor Publice (MFP) s-au bătut cu cărămida în piept că emisiunea de titluri de stat în valută de la finele lunii iulie s-a suprasubscris de la 0,4 la 1,21 miliarde de euro. Întrebat dacă e posibil ca MFP să se împrumute din nou în valută, fără să scadă rezervele minime obligatorii (RMO), guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a răspuns sincer: "Nu prea cred". Ba chiar a arătat spre licitaţiile de titluri de stat în lei, acolo unde MFP nu prea reuşeşte să se împrumute, şi a precizat că reacţia pieţei monetare de a nu avea încredere sau de a spera că va obţine dobânzi mai mari de la buget e "absolut normală", întrucât ţine cont de evoluţia inflaţiei.

Dacă adăugăm la cele spuse până acum de Isărescu declaraţia acestuia din luna mai - "deficitul bugetar poate să aibă variaţii, dar dacă îţi atingi ţinta cu arierate ale statului este cea mai proastă soluţie" -, poziţia guvernatorului BNR relevă că MFP ar trebui să se împrumute în monedă naţională, să nu facă arierate şi să plătească dobânda corectă. Şi aici mai apare o problemă: e normal ca RMO să scadă sau să crească în funcţie de serviciul datoriei MFP? Dacă deficitul bugetar se măreşte şi o dată cu el şi riscul de neplată, RMO ar trebui să se micşoreze, ca să fie stimulate băncile să se expună mai mult într-un mediu mai nesigur?

Iar şirul de nedumeriri nu se opreşte la rezervele minime obligatorii. Se spune că mediul privat nu prea obţine credite de la bănci. Bine, dar de ce statul se poate împrumuta? Oare nu este el acela care blochează economia pentru că nu-şi plăteşte furnizorii privaţi şi apoi cei care suferă de pe urma arieratelor statului sunt constrânşi să-şi finanţeze lipsa de lichidităţi la preţ din ce în ce mai mare?! Adică, tocmai cel care lipseşte mediul privat de resurse şi le scumpeşte, pe seama amplificării blocajului, nu plăteşte preţul pieţei. Cel mai prost