Sistemul romanesc de invatamant pare parazitat de preotii care predau ore de religie, de profesorii de religie, de un intreg aparat pus in slujba inavutirii pe seama statului si din banul public.
Ora de religie nu are, in cadrul unui invatamant de tip laic, nicio justificare. Invatamantul este si ar trebui sa fie expresia stiintei, nu a indoctrinarii religioase.
Dar cum a fost posibil ca religia sa ajunga una dintre materiile de studiu? A fost la inceputul anilor '90 o efuziune crestina, o imbratisare in sfarsit permisa in public a omului cu biserica. Ce a urmat insa a parcurs scenariul oricarei iubiri sfarsite prost. Din taina intima a credintei nu a supravietuit decat institutionalizarea ei, iar saracia, bolile, rautatile si veninul ultimilor ani se reflecta invers proportional in sporirea puterii si influentei fetelor bisericesti.
Daca biserica educa, daca spiritul ei este atat de profund legat de fiinta romaneasca, de ce nu se simte nimic la nivelul moralitatii romanilor? De ce omul de rand nu prospera, ci prospera numai clerul, unde se duc rugaciunile preotilor sau invataturile lor, asta daca se duc undeva?
Daca am arunca o privire in toate orasele mari ale Romaniei postdecembriste am vedea cate biserici au rasarit. Biserica este, indiscutabil, cea mai infloritoare afacere imobiliara de la Revolutie incoace. Biserica este o afacere. O afacere este si introducerea treptata si pe usa din dos a religiei ca disciplina de studiu in trunchiul comun.
Ca sa fim mai expliciti, pentru cei neavizati, vom spune ca trunchiul comun denumeste totalitatea materiilor de maxima importanta pentru formarea intelectuala a tanarului la toate varstele scolaritatii. Asadar, religia se studiaza incepand cu clasa a II-a pana in clasa a XII-a, la toate profilurile si specializarile, fiindu-i alocata o ora pe saptamana.
@N_P
