Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Să trăiţi bine! În Occident

Publicat in Jurnalul, joi 12 august 2010 ·

România riscă să rămână fără medici, dar preşedintele ne îndeamnă să nu facem o dramă din chestia asta. Are dreptate, dreptul la libera circulaţie e, probabil, cel mai mare câştig al ultimilor 20 de ani. Cel mai mare eşec este că, pentru tot mai mulţi români, acest drept a devenit singura speranţă.

Când însuşi şeful statului face apologia emigrării, falimentul naţional este oficializat de la cel mai înalt nivel. În loc să ne propună un proiect de ieşire din criză capabil să ofere încredere şi să mobilizeze energiile întregii ţări, preşedintele ne vorbeşte despre salvarea individuală. Ne "încurajează", amintindu-ne că graniţele sunt deschise. Cine nu mai poate suporta curba de sacrificiu să caute în Occident luminiţa de la capătul tunelului. La Bucureşti nu o va găsi.

Traian Băsescu laudă curajul şi iniţiativa căpşunarilor, care au pompat masiv bani în ţară. În loc să fie şomeri la ei acasă, au preferat să plece la muncă în străinătate şi să-şi ajute familiile. Dar şi statul, care s-a văzut scutit de-o cheltuială şi de-o bătaie de cap. Puterea de la Bucureşti a avut o revelaţie: putem "rezolva" problemele scăpând de populaţia cu probleme!

Nu se mai poate trăi din agricultură în România? Îi trimitem pe ţărani în Spania! Nu ştim să integrăm minoritatea romă? Să se integreze direct în Uniunea Europeană! Statul român se spală pe mâini. Desigur, în cancelariile occidentale, această ingenioasă strategie nu e prea bine văzută. Nu e de mirare că Franţa ne acuză că ne exportăm şomerii, cerşetorii şi infractorii. Însuşi preşedintele Băsescu ne învaţă că e mai bine să încercăm să scăpăm de sărăcie prin străini decât să ne deranjăm propriii guvernanţi cu pretenţia absurdă la un trai decent.

Cui nu-i place să plece! Mai puţini oameni înseamnă mai puţine probleme. Aşa că ne vom împuţina vertiginos! Prin emigraţie şi selecţie naturală. F

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate alegeri locale 2024: Cine a câștigat în marile orașe, potrivit ultimelor date / Care e situația la primăriile de sector

HotNews acum 47 minute
Peste nouă milioane de români au fost duminică la urne la alegerile locale, iar prezența la vot abia a depășit 50% arată datele furnizate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP). În mai multe orașe mari, lucrurile au fost clare încă de duminică s

Emmanuel Macron a convocat alegeri anticipate în Franța după înfrângerea în alegerile europene

Ziare.com acum 8 ore
Președintele francez Emmanuel Macron a dizolvat Parlamentul duminică, 9 iunie, după înfrângerea zdrobitoare a partidului său în fața Adunării Naționale de extremă dreapta la alegerile europene, informează Politico.eu. Prima rundă va avea loc pe 30 i

Lista viitorilor europarlamentari ai României: Câţi eurodeputaţi va trimite fiecare partid din România în noul Parlament European

Mediafax acum 2 ore
Câte locuri în Parlamentul European va avea fiecare partid ce trece pragul De menţionat este că unii politicieni de pe liste se pot retrage şi astfel locul lor va fi luat de următorul nume de pe lista lărgită. Conform datelor Exit POLL, alianţa PSD

Spaniolul Carlos Alcaraz a câştigat primul său titlu în faţa lui Alexander Zverev, la Roland Garros

Mediafax acum 10 ore
Înfruntându-l pe Alexander Zverev în finala de la Roland Garros, spaniolul Carlos Alcaraz şi-a adjudecat primul său titlu la Porte d'Auteuil. După ce s-a chinuit o vreme şi a fost condus de numărul 4 mondial cu două seturi la unu, Alcaraz a întors j

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024. Ursula von der Leyen, încrezătoare după votul din Germania

News.ro acum 10 ore
Candidatul principal al Partidului Popular European pentru şefia Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a adresat virtual, de la Bruxelles, unui eveniment de campanie din Germania şi s-a arătat încrezătoare după ce rezultatele unui exit-poll au

Gabriela Firea îl critică pe Sebastian Burduja: „De dimineaţa până seara el avea o problemă doar cu mine. În viață totul se decontează”

HotNews acum 6 ore
Imediat după publicarea exit-poll-ului CURS-Avangarde, Gabriela Firea i-a reproşat lui Sebastian Burduja că, în loc să prezinte un program pentru Capitală şi „să comunice critic faţă de neajunsurile şi neîmplinirile” lui Nicuşor Dan, liberalul avea

UPDATE - Decizie şoc în Franţa: Emmanuel Macron anunţă dizolvarea Adunării Naţionale, în urma înfrângerii suferite de alianţa de guvernare în alegerile europarlamentare. Scrutinul, convocat pentru 30 iunie şi 7 iulie. Marine Le Pen: "Suntem gata"

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat duminică seară dizolvarea Adunării Naţionale (parlamentul france), în urma înfrângerii suferite de alianţa de la guvernare în alegerile europarlamentare, care a ajuns pe locul al doilea, la mare distanţă de rez

F1: Max Verstappen a câştigat Marele Premiu al Canadei

News.ro acum 8 ore
Pilotul olandez Max Verstappen s-a impus duminică în Marele Premiu al Canadei, consolidându-şi prima poziţie în clasamentul general al piloţilor. Max Verstappen (Red Bull) a devenit lider în turul 49, atunci când Lando Norris (McLaren) a intrat la b

Cutremur la vârful Israelului. Benny Gantz demisionează din cabinetul de război al premierului israelian Netanyahu

Mediafax acum 9 ore
Ministrul cabinetului de război al Israelului, Benny Gantz, a demisionat din guvernul de urgenţă al premierului Benjamin Netanyahu. Decizia vine după ce, anterior, premierul israelian i-a cerut să nu demisioneze.

Un microbuz a luat foc pe autostrada la Sibiu. Toți pasagerii au reușit să iasă la timp

Ziare.com acum 10 ore
Pompierii și specialiștii SMURD au intervenit duminică pe autostrada A1, unde un microbuz a luat foc pe carosabil. Incidentul a avut loc în județul Sibiu și toți cei 8 pasageri, alături de șoferul autovehiculului au reușit să iasă în siguranță. ”Pom

Vremea

București
acum

23°
lun.

21°/37°
mar.

20°/35°
mie.

20°/33°
joi

17°/28°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/32°
mar.

18°/31°
mie.

16°/21°
joi

14°/25°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/25°
joi

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

16°/27°
mar.

16°/25°
mie.

16°/20°
joi

14°/22°
Timisoara
acum

21°
lun.

19°/31°
mar.

17°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/23°