De aproape un deceniu, libertatea presei şi, mai general, condiţia presei din România nu este un subiect de actualitate. Ultima dată cînd a fost luat în seamă, s-a întîmplat într-un context electoral şi s-a referit la rolul "mîinii invizibile", de la Palatul Victoria, care dirija fondurile de publicitate ale instituţiilor de stat, funcţie de "tonul" diferitelor publicaţii faţă de guvernul PSD, condus la acea vreme de Adrian Năstase. De atunci, nici pentru politicieni, nici pentru jurnalişti, nici pentru organizaţiile independente care studiază societatea românească, acest subiect nu a mai existat. Analele Parlamentului Româ-niei stau mărturie: nu există nicio şendinţă de dezbateri politice dedicată libertăţii presei. Motive ar fi fost destule! Suficient să se uite cineva prin coada listelor anual întocmite de diferite organisme internaţionale, inclusiv Departamentul de Stat al SUA, pentru a regăsi numele Româ-niei în rîndul statelor cu o presă precară, la capitolul libertate de existenţă şi de exprimare. Dar, oamenii politici ai României au alte preocupări, mult mai importante! În plus, trăiesc toţi cu convingerea fermă că ei sunt Democraţia şi, prin urmare, dacă ei există, democraţia există; doar nebunii sau răuvoitorii ar putea să conteste această solidă realitate!!

Ziarul Bursa a îndrăznit să spargă, din cînd în cînd, acest zid al tăcerii, şi a reuşit să deranjeze, deopotrivă, politicieni şi ziarişti "de marcă". A făcut-o cînd Clubul Român de Presă a fost scopit, transformîndu-se dintr-o voce autonomă şi cu autoritate, a presei independente, într-un glas ascuţit de ţîrcovnic al "puterii", adică al celor care plăteau, deci voiau să comande muzica! A făcut-o şi atunci cînd presa de la noi a făcut pasul în neant, de la jurnalismul de opinie, la cel de partid sau mercenar; a mai ridicat semne de exclamare şi cînd forma de organizare "standard" a presei în Români